Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 octombrie 2018
Comemorativ · respins
Marian Cătălin Predoiu
Păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor de la clubul Colectiv
Discurs
## **Domnul Marian Cătălin Predoiu:**
Vreau să închei într-o notă optimistă.
Avem urgent nevoie de un ministru care să refacă dialogul și încrederea în sistemul judiciar, care să acorde atenție și celorlalte sisteme adiacente sistemului judiciar – probațiune, penitenciare –, care să ia la minister toate legile făcute zob de Curtea Constituțională, așa cum colegii de la PNL, de la PMP, de la USR v-au avertizat în comisie, să le refacă, să și le asume și să vină aici, în Parlament, și să conducă această dezbatere, ca să avem până la urmă o reformă încheiată.
Că e domnul Toader ministrul care va face acest lucru, că sunteți dumneavoastră, domnule deputat Rădulescu, că e oricine altcineva, este important să nu ratăm un moment important. Scuzați repetiția! Este momentul echilibrării sistemului judiciar, este momentul în care putem să facem cu bună-credință și cu finețe, nu cu barosul unor decizii scelerate, o ajustare necesară, pe care noi, opoziția, o sprijinim, dar nu o dezechilibrare a sistemului în cealaltă parte.
În fine, dacă dumneavoastră nu acceptați aceste argumente și nu veți vota această moțiune la adresa ministrului Toader, nu-mi rămâne decât să vă ofer concluzia unui banc celebru: fie nu înțelegeți ce vi se întâmplă din partea propriului ministru, fie vă place!
În orice caz, mâine aveți ocazia să arătați cine îl ține în brațe pe ministrul Tudorel Toader!
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.