Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Cezar Florin Preda
Discurs
## **Domnul Cezar Florin Preda:**
## Domnule președinte, Stimați colegi,
Grupul parlamentar al Partidul Democrat Liberal va vota în favoarea solicitării procurorului general.
Aș vrea însă, dacă-mi permiteți câteva minute, să vă spun că eu, cel puțin, m-am simțit jignit de alocuțiunea colegului nostru, care, cu o nonșalanță arhicunoscută, a venit și a invocat aici ca motiv al apariției acestui act normativ Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială. Placa asta, dragii mei, e bine s-o spunem în fața organelor de anchetă, dar nu să invocăm trei instituții europene că ele sunt vinovate de graba cu care noi am modificat ceea ce a fost făcut în 2005. Am făcut repede în 2012 ca să-i schimbăm pe toți și să-i punem pe ai noștri, iar pe urmă ne-am certat între noi și am început să îi dăm p-ai noștri și să-i punem p-ai voștri.
Deci sunt lucruri care e bine să fie probate în altă parte, iar chestiunea legată..., că până la urmă noi suntem vinovați aici, în Parlament, membrii Camerei Deputaților, c-am votat așa ceva – de fapt PNL și PSD au votat așa ceva –, eu cred că iarăși este dezonorant.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.