Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 noiembrie 2018
Declarații politice · respins
Carmen Ileana Mihălcescu
Discurs
## Vă mulțumesc.
29. Proiectul de lege privind aprobarea Programului „Case sociale în mediul rural”; PL-x 46/2017.
Comisia juridică și Comisia pentru administrație propun respingerea proiectului de lege.
Vot, vă rog.
Adoptat, cu 209 voturi pentru, 31 de voturi împotrivă și 9 abțineri.
30. Proiectul de lege privind transmiterea unui teren sub luciu de apă, cu amenajarea piscicolă aferentă, din domeniul public al statului și din administrarea Centrului de CercetareDezvoltare pentru Piscicultură Nucet, județul Dâmbovița, în domeniul public al comunei Corbii Mari și în administrarea Consiliului Local al Comunei Corbii Mari, județul Dâmbovița; PL-x 529/2016.
Comisia juridică și Comisia pentru agricultură propun respingerea.
Vot, vă rog.
Adoptat, cu 240 de voturi pentru, un vot împotrivă, 8 abțineri.
31. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 94 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente; Pl-x 328/2016.
Comisia juridică și Comisia pentru administrație propun respingerea.
Vot, vă rog.
Adoptată, cu 213 voturi pentru, 37 de voturi împotrivă, două abțineri.
32. Propunerea...
Explicarea votului, vă rog, domnule Tudor Benga.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.