Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2022
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Gabriel Andronache
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
## **Domnul Gabriel Andronache:**
Vă mulțumesc, domnule președinte.
Nu am luat cuvântul la explicarea votului la primul punct, dar, dacă domnul Simion a ținut să amintească chestiunea aceasta, îi voi reaminti comportamentul grupului său parlamentar*.
Și am aici dovezile, domnule Simion. Ați votat împotrivă de zeci de ori, împotriva tuturor proiectelor de hotărâre prin care alte grupuri parlamentare au propus membrii în comisiile de specialitate.
Și doar câteva exemple.
Pe 15 septembrie ați votat împotriva unui proiect care prevedea ca membri ai Grupului PNL să treacă în alte comisii. Ați votat împotrivă.
Pe 15 decembrie 2021 ați votat împotriva unor propuneri ale Grupului PNL.
În data de 22 februarie 2022, domnule Simion, ați votat împotriva unor propuneri ale Grupului PSD.
Și ați ajuns, culmea, cu acest mod de a acționa, să votați chiar împotriva propunerilor dumneavoastră, domnule Simion, în data de 21 iunie 2022 ați votat împotriva propriilor colegi pe care i-ați propus în diverse comisii de specialitate.