Yuli-Yoel Edelstein

Cu 11 ani în urmă, la prima comemorare, din 9 octombrie, domnul președinte Ion Iliescu a proclamat-o drept moment de reflecție pentru toți, o ocazie de a medita asupra totalitarismului și a consecințelor sale tragice. Astăzi, continuăm această sarcină, adunându-ne cu toții, evrei, israelieni, români, pentru a-i plânge pe aceia care au pierit și care au luptat împotriva antisemitismului în toate formele sale.

Vă mulțumesc încă o dată, domnule președinte Zgonea, pentru invitația adresată mie de a participa la acest moment important. Sunt mândru să fiu aici, astăzi, reprezentând Statul Israel și Knessetul. Am fost norocoși să avem România ca aliat și partener pentru perioada istoriei noastre ca stat și chiar înainte. Este un fapt puțin cunoscut că primul Congres Sionist a avut loc în România în 1882, cu 15 ani înainte de faimoasa adunare din Basel. România a menținut relații diplomatice neîntrerupte cu Israelul din 1948, singura țară din blocul de est care a menținut intacte legăturile cu noi în timpul Războiului Rece.

Am fost norocoși să colaborăm recent cu Parlamentul României, după cum a menționat și domnul președinte, în domeniul energiei durabile, în cadrul inițiativei Knessetul verde, care a făcut Parlamentul din Israel un lider mondial în acest domeniu.

Faptul că mă aflu aici, în România, are și o importanță personală și de familie. M-am născut în Cernăuți, odată parte a României. Mama mea încă păstrează amintiri dragi din copilărie despre cum cosea daruri pentru Prințul Mihai la sfârșitul anilor 1930, cu colegii ei.

De asemenea, își amintește cum ea și familia ei, mai târziu, au supraviețuit Holocaustului în zona Transnistriei, în ghetoul Shargorod, împreună cu alți evrei din Bucovina și România.

Dar, bineînțeles, această zi este importantă pentru România, nu doar pentru trecutul ei, dar, de asemenea, pentru prezentul și viitorul ei. Astăzi, ne amintim de miile de evrei români, bărbați și femei, tineri și bătrâni, care au fost uciși în timpul Holocaustului de către naziști și de către aliații lor locali. Dar să spunem rugăciuni pentru cei decedați nu este suficient. Trebuie să recunoaștem ce s-a pierdut, o comunitate care a contribuit la dezvoltarea României pentru mai mult de 1.500 de ani, începând cu era romană și continuând până în prezent. Evreii au contribuit la viața socială, intelectuală și politică a României și au fost o parte recunoscută a elitei națiunii din timpuri imemoriale.

Comemorarea de azi nu este un eveniment internațional, precum Ziua internațională memorială a Holocaustului, nu este un eveniment religios sau un eveniment evreiesc, deși noi, evreii, avem, cu siguranță, ce plânge. Și nu este un eveniment israelian, precum Yom HaShoah, Ziua Holocaustului, pe care o comemorăm primăvara în Israel. Mai degrabă este o zi dedicată celor ce s-au întâmplat chiar aici, în această țară. Este o zi în care dumneavoastră, românii, să meditați asupra lecțiilor propriei istorii și să vă asigurați că aceste lecții rămân relevante pentru Europa de astăzi.