Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 iunie 2012
procedural · adoptat
Ovidiu Victor Ganț
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## **Domnul Ovidiu Victor Ganț:**
Vă mulțumesc.
Domnule președinte al Senatului, Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Excelența voastră, doamnă ambasador, Doamnelor și domnilor senatori, Doamnelor și domnilor deputați, Doresc să salut de la acest microfon, în numele Grupului parlamentar al minorităților naționale, aderarea Croației la Uniunea Europeană și, totodată, ratificarea astăzi de Parlamentul României, de Camerele reunite, a Tratatului de aderare a Croației la Uniunea Europeană.
Fac acest lucru în numele Grupului nostru parlamentar, dar în mod special în numele colegului nostru Mihai Radan, care astăzi, devenind primar al comunei Carașova, nu a putut participa la aceste lucrări.
Ne exprimăm, în numele grupului parlamentar, satisfacția și bucuria pentru acest moment istoric și dorim să felicităm Croația și poporul croat pentru acest eveniment istoric, încă o dată spun, pe care îl trăiește în acest moment.
Cred că este un moment potrivit și pentru noi să ne aducem aminte ce a însemnat pentru România acest eveniment, aderarea țării noastre la Uniunea Europeană.
Am convingerea că România și Croația vor fi parteneri excelenți în interiorul Uniunii Europene din momentul aderării Croației la Uniunea Europeană.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.