Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 mai 2013
Informare · informare
Mircia Muntean
Discurs
## **Domnul Mircia Muntean:**
Domnule președinte, Domnilor miniștri,
## Stimați colegi,
Desigur că în cele două minute n-o să pot să am posibilitatea să vă vorbesc nici în termeni tehnici, nici în termeni punctuali, dar nici cu demagogia pe care am auzit-o astăzi aici, în fața Parlamentului României și a distinșilor reprezentanți ai presei.
Poate mulți mă cunosc. De șase luni sunt parlamentar, 16 ani de primărie în municipiul Deva și 15 ani de muncă în cel mai mare combinat al țării, Combinatul Siderurgic. Pe linie profesională, pe direcții politice, am avut, într-un fel sau altul, de furcă cu această problemă gravă cu care se zbate și astăzi – de ce nu? – România, județul Hunedoara, dar mai ales cinstiții și corecții colegi din Valea Jiului.
Valea Jiului, cu sintagma „Jalea Viului”, astăzi, în care, după un an de guvernare, ni se spune același lucru: „Jos Băsescu”, „vechea moștenire” și doi miniștri lăudați de mine, de dumneavoastră și mai ales de domnul prim-ministru Ponta, care-i dă pe toate televiziunile că vrea să-i schimbe. Probabil că, fiind un prim-ministru, așa cum spuneți, capabil, s-a gândit că ce-i mai rău în Guvernul României trebuie tăiat.
Domnule Vosganian, am fost prieteni în Partidul Național Liberal, dar ați uitat cum ați redus în ‘96–’98 45 de mii de locuri de muncă și astăzi ne vorbiți de Cristian Vladu prin niște slugarnici care ne spun că a tăiat și PDL-ul 900 de angajați.
Domnule Niță, uitați de cel care a chemat minerii și a aruncat zona în aer, zona României, zona Valea Jiului, ați spulberat-o prin cele trei mineriade, cu liderii dumneavoastră și cu detașamentele de avangardă pe care le-ați ținut acolo pe post de comandă politică și le-ați adus să înfricoșați populația României. Ne vorbiți de slaba capacitate a opoziției de a reacționa și uitați să-i numărați pe toți colegii noștri. Poate eu nu am fost aici, dar mulți dintre „frunzele verzi” se află acum pe băncile dumneavoastră.
Oare nu trebuie astăzi să citim în ochii lor demagogia și disprețul față de această zonă?
Treceți la fapte, domnilor miniștri! Faceți ceea a făcut în 2009 un ministru, care a avut curajul: măcar o lună compensarea datoriilor de la primării la centrele energetice, de la centrul energetic la Regia Huilei și pe urmă de la Regia Huilei către Ministerul de Finanțe.
Spuneți, domnule ministru de finanțe, că sunteți aici, domnule Ialomițianu, cum cinci milioane de euro cu curaj s-au putut compensa ca toate datoriile să se șteargă de la patru instituții de stat aflate în subordinea dumneavoastră.
Vă mulțumesc mult. Vă doresc succes.
Și, în încheiere, vreau să lăsăm promisiunile electorale și să trecem la fapte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .