Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 aprilie 2013
other · respins
Relu Fenechiu
Discurs
## **Domnul Relu Fenechiu:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor colegi,
Îmi luasem pixul în mână pentru a mai scrie niște răspunsuri, pentru că am văzut cum colegii de la Partidul Democrat Liberal au mai cerut un minut suplimentar.
Mă abțin să dau răspunsuri și aș vrea să nu tratez nici acum, în finalul declarației mele, problema politic, dar s-au făcut aici câteva afirmații din partea unui coleg care ar fi trebuit să știe niște lucruri.
## Domnilor,
Domnul prim-ministru Ponta a făcut o afirmație corectă și reală. Și mă mir că un om care a fost ministru al transporturilor confundă astăzi leii cu euro.
Să dea Dumnezeu, în cel mai scurt timp, să-i putem confunda. Dar, deocamdată, domnule ministru – și e păcat că nu știți, vă aduc o hârtie oficială imediat –, și pentru mine a fost o curiozitate valoarea lucrărilor și aveți lângă dumneavoastră pe un domn care, cu siguranță, știe. Valoarea lucrărilor pe tronsonul 5 se ridică în total la peste 2 miliarde de euro fără TVA.
Într-adevăr, sunt două tronsoane, unul de 896 de milioane și unul de un miliard două sute și ceva de milioane fără TVA, așa încât domnul prim-ministru, chiar dacă ni s-ar părea aberant să-i cerem prim-ministrului să știe valorile exacte ale tuturor lucrărilor de la toate lucrările din toate ministerele, nu a făcut nicio greșeală și, pur și simplu, a spus și, într-adevăr, așa este, și l-aș ruga pe domnul Udriște să îmi confirme: valoarea lucrărilor la tronsonul la care s-a referit domnul prim-ministru este de 896 de milioane plus TVA, ceea ce înseamnă aproape un miliard două sute. Dar asta apropo de faptul că ați fost ministru și, dacă ați fost ministru, trebuia să știți.
Vreau să vă mai anunț ceva. Poate nu știți, dar sunteți aici, în Parlament.
Astăzi, autostrăzile sunt în portofoliul departamentelor marilor proiecte. Nu sunt în portofoliul meu, așa încât dați-mi voie să nu vă răspund la nicio întrebare legată de infrastructură, iar dacă nu ați găsit nimic să-mi reproșați cu privire la ministerul meu înseamnă că, totuși, lucrurile nu merg așa prost, că altfel sunt convins că ați căuta orice chichiță s-o găsiți.
De unde ați scos – dacă i-aș spune inepție, ar fi urât și nu vreau să folosesc astfel de cuvinte aici – afirmația că am pierdut 1 miliard 700 de milioane pe POST din fonduri nerambursabile? De unde ați scos o asemenea minciună? Aude lumea, domnule!
Deci, deocamdată, chiar dacă m-am străduit să nu existe corecții financiare majore pentru neregulile pe care le-a constatat Comisia în perioada 2009–2011, când n-am fost eu la conducerea acelui minister, și se pare și sper că singura suspiciune de fraudă de care se ocupă acum DNA-ul este situația cu domnul Nelu Iordache, cu care nu m-am încârdășit eu, domnilor de la PD. Vreau să vă spun că am reușit, deocamdată, să nu existe o altă suspiciune de fraudă.