Aplauzele și fotografia de grup la sfârșit, ca și darul miresei!
....se trezește precum cetățeanul turmentat că bântuie de colo-colo și zice, printre sughițuri: „Parlamentul este cârciuma mea.” Iar dacă noi, oameni cu scaun la cap și cu simțul răspunderii față de prezentul și viitorul acestei țări, l-am pus la punct, răzbunătorul personaj ne-a ținut minte, a început să ne amenințe și, mai nou, să ne aranjeze el în arena politică, aidoma unor soldăței de plumb, în numele unei popularități mincinoase, popularitate care s-a văzut sâmbătă, în Piața Universității, și care s-a făcut țăndări!
Într-o carte a mea de aforisme scriam că: „Tabla de șah este singurul loc din lume unde un nebun nu poate deveni rege.” În istorie, însă, nebunii au devenit regi sau conducători, mai mult sau mai puțin aleși.
Problema numărul unu a noastră, a tuturor, este sau ar trebui să fie faptul că, din decembrie 1989 și până acum, țara merge din rău în mai rău, în toate domeniile importante. În acești aproape 18 ani, România a devenit oaia neagră a Europei, pe care, de altfel, o și îngrozește, din cauza bandelor de hoți și a criminalilor. Am ajuns să nu mai scoatem capul în lume de rușine. Unde te duci, unde te întorci, auzi de infractori originari din România, în special țigani. Ne-am făcut singuri țara praf, și acum vrem să punem pe butuci și Europa!
România a devenit țara unde intelectualii fac foamea și unii își iau lumea în cap, umilindu-se pe unde a înțărcat mutu’ iapa, făcând pe căpșunarii, pe paznicii, pe servitorii, pe salahorii și zilierii. Ni se depopulează țara din ce în ce mai rapid și mai devastator. Sub ochii noștri se produce un vid demografic fără precedent în istorie. Românii fug din țara lor, a părinților și a strămoșilor lor, iar în locul rămas gol vin arabii, chinezii, israelienii, care, iată, cumpără sau capătă pe gratis pământuri, lacuri, imobile, tot felul de proprietăți.
Ceea ce părea inițial o dramă s-a transformat în tragedie.
Aproape că nu este zi de la Dumnezeu să nu citim în ziare sau să nu vedem la televizor nenorociri petrecute cu românii care colindă prin lumea largă, precum și cu familiile lor rămase acasă, în special cu copiii acestor dezrădăcinați, ce se sinucid pe capete.
După Cruciada Copiilor, omenirea se confruntă acum cu sinuciderea copiilor. N-aș fi crezut niciodată că și îngerii se pot sinucide. Vă vorbesc asta și ca om politic, și ca tată de copii mici. E îngrozitor ce se întâmplă! Atâta insensibilitate! Ne confruntăm, deja, cu un fenomen extrem de grav, fără precedent în întreaga noastră existență. Și vă spun asta și ca istoric, și ca sociolog.
Pe timpul marilor migrații sau al stăpânirii turcești, românii practicau ceea ce Lucian Blaga numea „boicotul istoriei”, retrăgându-se în munți sau în codri ori în peșteri din calea tăvălugului. Dar nu fugeau în Canada, în Australia, în Italia, Franța, Germania ș.a.m.d.!
În urmă cu câteva sute de ani, fetele țăranilor români erau duse cu forța ca sclave la Stanbul. Acum, ele se duc singure, de bunăvoie, fiindcă acasă mor de foame.
Acum, mai mult ca oricând, este valabil ceea ce scria cronicarul cu vreo 300 de ani în urmă: „Bună țară, rea tocmeală!”
Este anormal să domnească o sărăcie atât de lucie în țara asta, din moment ce, în cei aproape 18 ani de așa-zisă democrație transformată în anarhie, datoria externă a României a ajuns de la zero la peste 46 de miliarde de euro,
așa cum reiese dintr-un raport pe care i l-am cerut ieri, în mod special pentru această dezbatere pe care noi o abordăm cu toată seriozitatea – e o dezbatere democratică, este bine ce se întâmplă, dar haideți să se aleagă apele –, senatorului P.R.M. Carol Dina, președintele Comisiei pentru privatizare din Senat.
Dar lucrurile se pare că sunt și mai alarmante dacă ținem cont de ceea ce a declarat serile trecute, pe un post de televiziune, fostul ministru al finanțelor publice, domnul Mihai Tănăsescu, care, bănuiesc, știe ce spune și are și argumente: „Datoria externă a țării noastre pe termen scurt a crescut extraordinar în ultimele luni, până la aproximativ 80 de miliarde de euro.”
Cine a făcut această datorie uriașă ce ne apropie de Brazilia, țară care are, totuși, de unde plăti, fiindcă dispune de bogății incomensurabile, şi unde au intrat, domnilor care v-ați perindat la putere, toți acești bani?
La Consiliul de Coroană din 27 iunie 1940, după ce U.R.S.S.-ul ne-a dat ultimatum, marele savant Nicolae Iorga l-a alergat, efectiv, în jurul mesei pe regele Carol al II-lea, cerându-i socoteală pentru starea jalnică a armatei și întrebându-l obsesiv, de parcă era în transă: „Unde sunt, maiestate, banii de pe timbrul aviației?”
Ce ar spune însă, astăzi, Dascălul național în fața acestor două cifre copleșitoare, asupra cărora specialiștii nici măcar nu se pot pune de acord: adică 46 și, respectiv, 80 de miliarde de euro. Unde sunt toți acești bani? Repet: ei nu se regăsesc nicăieri; nici în economie, nici în infrastructură, nici în nivelul de trai. Însă populația suportă piatra de moară a creditelor externe, plătind dobânzi și comisioane de peste 2,3 miliarde de euro în fiecare an. Să mai amintim de povara foarte grea pe care o vor purta pe umerii lor copiii noștri și copiii copiilor noștri? Iertați-mă, domnilor, dar cu asemenea datorii înrobitoare și înjositoare știa să conducă până și grăjdarul lui Petru Groza, celebrul Romulus Zăroni!
Am să mai dau un exemplu sau, mai bine zis, un motiv care a făcut țara să ajungă așa cum a ajuns, nu pe marginea, ci pe fundul prăpastiei, fiindcă tot suntem la ora adevărului.
Este vorba despre înstrăinarea patrimoniului național.
Știți cu câți bani a fost vândută marea companie „Petrom”? Cu numai 686 de milioane de dolari. Celelalte aspecte, legate de angajamente și investiții, la care se obligă OMV-ul austriac, țară fără nicio tradiție în exploatarea și procesarea țițeiului, sunt doar propagandă, joc de glezne!
Dar știți cât oferă acum același OMV austriac pentru Compania „Mol” din Ungaria? Nu mai puțin de 20 de miliarde de dolari. Însă... ce surpriză! Guvernul de la Budapesta nu este de acord.
De ce, domnilor, ungurii refuză 20 de miliarde de dolari, iar noi am dat năvală la un mizilic de vreo 30–40 de ori mai mic?!
Cine mă cunoaște știe bine că nu mă topesc de dragul Ungariei. Dar un elementar spirit de cavalerism și dreptate mă face să apreciez fermitatea cu care clasa politică din țara vecină apără niște redute economice.
Am să mă mențin în domeniul petrolului și voi da ca exemplu „Petromidia”, cu atât mai mult cu cât în anul 2004 eu am primit, am analizat și am difuzat un raport al Administrației Prezidențiale din acea vreme. În mod concret, „Petromidia” a fost vândută, efectiv, doar cu 15 milioane de dolari. Asta-i realitatea, indiferent ce vor spune unii și alții.
De ce domnul Geoană nu se referă și la aceste aspecte? După trei ani, omul de afaceri, care a făcut în scăldătoarea norocului, avea să revândă „Petromidia” unei
companii din Kazahstan cu nu mai puțin de 2,7 miliarde de euro. Este bine ce se întâmplă, domnilor?
Unde scrie că unii au dreptul să se facă stăpâni pe bogățiile României și să devină din foști bișnițari și chelneri de bacșișuri mici, cum îi numea Eugen Barbu, direct multimiliardari? Cine a stabilit asta? Cine a votat în Parlament astfel de pomeni și tranzacții nerușinate, care, în scurt timp, s-au dovedit a fi veritabile crime împotriva poporului român?
Reamintesc tuturor că P.R.M. a votat sistematic împotriva înstrăinării patrimoniului național.
Dacă România este din ce în ce mai săracă, dacă nu sunt bani de pensii pentru bătrâni și de alocații pentru copii, dacă sănătatea este în colaps – nu de ieri, de azi, hai să ne amintim ce miniștri ai sănătății au fost —, dacă la începutul fiecărui an școlar se constată că școlile cad, pur și simplu, pe dascăli și pe copii, iar studenții se înghesuie ca sardelele în căminele insalubre, ca niște ghetouri, ei bine, toate astea se datorează unui jaf sistematic, cu metodă.
Pentru cei care nu știu, voi spune că tot clanul Kennedy a agonisit o avere de circa 400 de milioane de dolari în decurs de o sută de ani, așadar timp de trei generații.
La noi, unii au depășit miliardul de dolari sau de euro în numai câțiva ani, prin niște complicități sinistre, la vedere! Asta este adevărata oligarhie, cuvânt care în greaca veche înseamnă puterea celor puțini. Dacă mi se permite un joc de cuvinte, oligofrenii, adică cei cu minte puțină, s-au metamorfozat în oligarhi, care au toată puterea. Ei, acești oligarhi, și-au înjghebat rapid sisteme de protecție și trusturi de presă, cu care-i țin la respect pe curioși, dar și pe oamenii legii, recurgând la tot felul de diversiuni și lansând periodic ținte false, pentru a distrage atenția lumii.
Unul mai cu moț și-a construit un imperiu mass-media, dar a pus monopol și pe institutele de sondare a opiniei publice, intoxicând populația cu niște scoruri și clasamente scelerate. Toate sunt scoase din burtă, cu un scop limpede, care se vede din lună: se pregătesc noi fraude electorale, mai teribile decât cele din anii 2000 și 2004 și decât jaful de la referendumul din mai 2007, când au votat de mai multe ori, pe mincinoasele liste suplimentare, aproape 900 de mii de oameni. Și asta nu o spun eu, ci Autoritatea Electorală Permanentă.
Iar cine va fura și alegerile pentru Parlamentul European puteți să fiți convinși că și-a creat mecanismele necesare și pentru fraudarea miliardelor de euro, fonduri comunitare. Acesta este unul din substraturile moțiunii: plecați voi, ca să venim noi, că vin banii foarte curând. Iar poporul român trebuie să știe care este adevărul.
Nu mă omor după Guvernul Tăriceanu I – 22, cine a tras în noi după 22, dar haideți să vedem pe ce stăm.
Spuneți, domnilor, adevărul în fața acestei țări, și adevărul acesta este: că unii sunt stătuți în opoziție și vor să mai fure niște miliarde de euro, dar mai suntem și noi în arena de joc.
Acesta este noul și marele... Nu vorbesc de-un partid anume, Doamne ferește! Vorbesc în principiu. Acesta este noul și marele pericol care pândește România, țară ieșită de pe orbita normalității și a civilizației.
Rog a se observa că nu am dat nume de oameni. N-am pus la zid pe nimeni. N-am speculat libertatea de a vorbi în direct pe atâtea posturi de radio și de televiziune. Dar n-aș vrea ca această eleganță care ține de raporturile firești dintre oameni, ce trebuie să izvorască tocmai din aula Parlamentului, să fie înțeleasă greșit de cei care, totuși, se fac vinovați de dezastrul țării.
România n-a fost lovită de un meteorit, n-au venit extratereștrii. A fost condusă de niște oameni fără simțul moral, fără dragoste de țară, aceasta este realitatea.
Și de aia suntem împiedicați noi să venim, într-un fel sau altul, la putere, că vom avea acces la documente, la probe, la dovezi și am umple pușcăriile cu mafioții care au jefuit și au nenorocit această țară.
Se poate și mai rău? Da, din păcate se poate și mai rău decât se întâmplă acum. Personal aș semna și aș vota cu ambele mâini o moțiune care să acuze toată această perioadă pe care Marin Preda ar fi numit-o „Era ticăloșilor”.
Doamnelor și domnilor,
Ne-am adunat astăzi, aici, pentru a dezbate o moțiune de cenzură. Aștept ziua când un partid va avea curajul să depună și o moțiune de autocenzură, adică să se refere critic și la păcatele propriei guvernări.
Reamintim tuturor că Partidul România Mare a votat aici, sub această cupolă, și împotriva Guvernului Tăriceanu I și împotriva Guvernului Tăriceanu II, așa că resping încercările unor mărunți carieriști de a minți lumea și de a pretinde că noi, vezi Doamne, apărăm Guvernul P.N.L.-U.D.M.R.
Mai mult decât atât, dar în urmă cu circa șase luni, eu am propus un guvern de uniune națională.
Acum, domnul Traian Băsescu îmi fură iarăși mesajul, dar cine să-l mai creadă? Vrea el guvern de uniune națională așa cum a vrut și să-și dea demisia la cinci minute după suspendarea din 19 aprilie 2007!
Unii lideri politici pretind că țara nu traversează nicio criză, așa că nu se impune o asemenea soluție.
Răspunsul meu are două segmente. În primul rând, dacă nici asta nu este criză — politică, economică, socială, morală —, atunci ar trebui să scoatem cuvântul respectiv din dicționar.
În al doilea rând, în istoria modernă a României au mai existat guverne de uniune națională, cel mai cunoscut dintre toate fiind acela condus de Alexandru Vaida Voievod și instalat la 1 decembrie 1919, după ce Ionel I.C. Brătianu a părăsit furios lucrările Conferinței de pace de la Paris, a venit la București și i-a prezent regelui Ferdinand demisia sa.
În acel guvern de largă respirație democratică, nu de largă concentrare, cum spune domnul Mircea Geoană, eronat – fiindcă dacă este concentrare nu mai poate fi largă, este la mintea cocoșului –, în acel guvern, așadar, au intrat cinci partide, care, în condițiile date, după un război pustiitor, au gestionat bine țara timp de cinci luni.
Cine se teme acum de un astfel de guvern?
Mă întreabă unii: cine va mai fi atunci în opoziție? O bună întrebare, într-adevăr, sper să dau un răspuns la fel de bun. Mafia va fi în opoziție!
La 18 decembrie 2006, în această aulă, domnul Traian Băsescu a încercat să facă un proces al comunismului.
Nu are rost să insist și să argumentez că demersul său a fost un eșec total, pentru simplul motiv că o doctrină sau o orânduire socială nu poate fi condamnată global. Care comunism? În România n-a fost niciun comunism. A fost o ocupație bolșevică infernală, după care s-a înregistrat ceea ce istoricii numesc „dictatura de dezvoltare”, ale cărei edificii, locuințe, uzine le fură și le exploatează în cârdășie bandele mafiote, băștinașe și străine.
În mod sigur domnul Traian Băsescu ar fi avut parte de un alt tratament dacă nu s-ar fi dat pe mâna odraslelor unor agenți sovietici, pe nume Vladimir...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Corneliu Vadim Tudor · 3 octombrie 2007 · monitorul.ai