Ion Dumitru

„Aplicarea corectă, fără interpretări, a legilor fondului funciar”

Pădurile grănicerești, comunele politice și comunele urbariale ale satelor cu așezăminte, denumite și urbe, au dobândit averi înainte de apariția Legii nr. 5/1950, care a înființat comunele.

Comunele grănicerești, politice și urbariale au fost împroprietărite în perioada lui Iosif al II-lea și a Mariei Tereza, precum și prin Legea de reformă agrară din 1921 și prin Reforma lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova. Deci aceste imobile sunt ale proprietarilor de drept, folosite în comun de către aceștia, ca păduri și pășuni sătești. Pădurile au fost înscrise pe numele satelor în cărțile funciare și registre de publicitate imobiliară. Aceste imobile fac obiectul proprietății private a sătenilor, și în niciun caz nu fac și nu au făcut niciodată obiectul proprietății publice a primăriilor și a consiliilor locale, orășenești și municipale și nici nu au fost înscrise în vreun document funciar pe numele acestora.

Aceste sate cu denumirea de comună grănicerească, politică sau urbarială au avut fiecare limitele lor de hotar și bună vecinătate în grănițuirea cu satele învecinate și nu pot fi confundate cu grănițuirea comunelor înființate prin Legea nr. 5/1950.

În Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, inițiatorii nu au definit clar pădurile comunale ca proprietăți sătești, și acestea au fost atribuite unităților administrativteritoriale. Aceste păduri comunale nu au aparținut niciodată unităților administrativ-teritoriale, întrucât nu existau la Reforma agrară.

Consider că unele instituții ale statului au greșit în ultimii șase ani făcând o interpretare greșită gramatical a noțiunii de „comună”, fără să verifice cine este în fapt proprietarul de drept care a achitat prețul acestor proprietăți: țăranul român.

De asemenea, consider că se impune ca dreptul de proprietate să se întoarcă către adevărații proprietari, țăranii români, indiferent de caz, pentru ca România să nu ajungă să fie sancționată de CEDO.