Constantin Codreanu

„Aplicarea în România a unor standarde și recomandări europene în materie de relații ale statului de origine cu cetățenii săi cu domiciliul sau reședința în străinătate”

România, ca stat înrudit al minorităților sale de peste hotare, vorbitoare ale celor patru dialecte istorice ale limbii române comune – dacoromân, meglenoromân, aromân și istroromân –, și-a asumat, încă din momentul Unirii Principatelor, un șir de obligații de solidaritate culturală și identitară cu acești conaționali.

Potrivit Recomandării APCE nr. 1.410 (1999) – legăturile dintre europenii care locuiesc în străinătate și țara lor de origine ( _Liens entre les Européens vivant à l’étranger et leur pays d’origine/Links between Europeans living abroad and their countries of origin_ ) –, toate statele membre ale Consiliului Europei, printre care și România, au fost invitate să țină cont de fenomenul expatrierii, de avantajele și sfidările sale în politicile lor privind emigrația, în special în vederea adoptării de măsuri de sprijin în domeniile cultural, educațional, politic și social, bazate mai degrabă pe criteriul cetățeniei decât pe cel al teritorialității; să procedeze, dacă doresc, la un recensământ al cetățenilor stabiliți peste hotare, ținând cont de situațiile variabile și complexe în care se află expatriații permanenți sau temporari; să stabilească la nivel național o analiză descriptivă aprofundată și sistematică a respectivelor situații ale expatriaților, în vederea coordonării la nivel european a politicilor în materie de relații cu cetățenii lor din străinătate și a armonizării modurilor de reprezentare instituțională și politică a expatriaților. De exemplu, crearea unui adevărat statut al expatriatului, cu instrumentele juridice potrivite. Să țină cont de interesele expatriaților săi în elaborarea politicilor și în practicile naționale în materie de circulație a persoanelor, dispoziții în materie de viză pentru ei înșiși și pentru familiile lor, precum și formalități de frontieră; dobândire a cetățeniei țării-gazdă ca a doua cetățenie; dreptul de vot _in loco_ în țara de origine; dreptul de vot al imigranților în ambasadele și consulatele țării-gazdă; dreptul de vot al expatriaților la alegerile municipale din țara-gazdă; dreptul garantat al expatriaților de a vota și de a fi aleși în instanțele europene; să elaboreze cadrul juridic specific pentru protecția euromigranților săi, în special în noile democrații din Europa centrală și de est; să promoveze ideea ca mass-media publică să producă emisiuni specifice pentru expatriații lor.

Prin Recomandarea nr. 1.410 (1999), Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a apreciat că este în interesul statelor să se asigure că cetățenii lor continuă să-și exercite cetățenia de o manieră activă, pentru ca aceasta să nu devină o cetățenie pasivă, adică una esențialmente afectivă, și că acești cetățeni pot juca un rol important, de releu, în țara-gazdă, lucrând pentru ameliorarea relațiilor politice, culturale, economice și sociale dintre țara de origine și țara-gazdă.