Constantin Chirilă

„Aplicarea Legii cooperației agricole nr. 566/2004, o necesitate”

Inițierea Legii cooperației agricole nr. 566/2004 a fost o idee nobilă și ea poate rămâne nobilă numai dacă vor fi bine înțelese principiile cooperației, în această formă de organizare a țărănimii. Necesitatea aplicării Legii cooperației este determinată de criza cumplită de organizare și de mentalitate prin care trec fermierii, de subzistență și semisubzistență în zona agriculturii (peste 4 milioane de proprietari). Mai persistă încă mentalitatea, după 20 de ani, că prin cooperație s-ar altera sau diminua conținutul proprietății. De aceea, ținând cont de conținutul politic și

economic al celei mai negre perioade din tranziția românească, îmi permit câteva comentarii.

Este necesară cooperația? Să încep argumentarea cu o afirmație a savantului Gheorghe Ionescu-Șișești, publicată în „Viața agricolă” din 1920, deci acum 90 de ani: „Judecata obiectivă, științifică, ne duce la concluzia că odată cu împroprietărirea, obștile vor fi nu desființate, ci transformate în cooperative agricole. A se lăsa pe săteni într-un individualism amorf și dezonorant, ar însemna să nu înțelegem cele mai poruncitoare necesități ale vremii de față”.

Cu cei peste 4 milioane de proprietari care ocupă peste 70% din suprafața agricolă a țării, dispersați pe zeci de milioane de parcele, proprietarii reprezintă, într-adevăr, o „masă amorfă” care, în mare parte, sunt descumpăniți de faptul că proprietatea nu le aduce bunăstare, nu le aduce fericire, ci numai probleme.

Proprietatea poate deveni un balast atunci când nu produce un profit care să acopere impozitele și taxele și să-l hrănească pe proprietar și pe ai lui.

Ideea nobilă a cooperației agricole a apărut cu sute de ani în urmă.

Care ar fi avantajele cooperației agricole:

- organizarea fondului funciar;

- accesul la credite pentru retehnologizare;

- posibilități de asigurare;

- acces ușor pe piețe interne și externe;

- creșterea producției și a calității.

Cooperația însă nu este unica soluție. Comasarea prin cumpărare sau arendare sunt tot atâtea soluții care pot contribui la relansarea agriculturii.

Necesitatea reorganizării agriculturii este strict necesară, pentru că România are nevoie de performanțe.

## „Adopțiile, între nepăsare și neputință”

În România există 44.000 de copii orfani ce trăiesc în fiecare zi cu speranța că li se va da o nouă șansă în viață. În România există sute de mii de părinți ce trăiesc o dramă în fiecare zi pentru că nu-și pot oferi dragostea unui copil. În mod logic, între cele două categorii enunțate mai sus n-ar trebui să existe o distanța prea mare. În logica statului român, în schimb, între ele există o prăpastie imensă.

Soluția aceluiași stat român: reducerea personalului, astfel încât timpul scurs între depunerea unei cereri de adopție și rezolvarea ei într-un fel sau altul devine infinit. Nu pot spune că nu mi-e milă de toți acei oameni de bine care aleargă după dosare ce zac cu anii în cine știe ce birouri, atestate ce expiră chiar înainte de a fi folosite, speranțe ce par a fi distruse încă înainte de a încolți. Cu toate astea, mi se rupe sufletul atunci când mă gândesc la toți acei copii care resimt abandonul în fiecare zi, care rămân parte a unor statistici stupide cel mai probabil pentru tot restul vieții lor. În sfârșit putem fi fericiți: România a găsit un domeniu în care se poate spune că e mai catolică decât Papa! Birocrația în acest domeniu este dusă la extrem, ritmul de soluționare a unui caz ar stârni invidia până și a celui mai leneș melc din lume. Dublarea numărului de adopții soluționate într-un singur an ar face o economie la bugetul de stat de aproximativ 10 milioane de euro.