Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2015
Informare · respins
Vasile Cătălin Drăgușanu
Discurs
...aplicarea unor mecanisme noi de prevenire a conflictelor de interese, introducerea unor proceduri simplificate beneficiarilor privați pentru atribuirea contractelor de furnizare de servicii sau de lucrări. Aceste proceduri reduc semnificativ timpii de efectuare a procedurilor de achiziții, iar transparența licitațiilor este asigurată de derularea on-line a operațiunilor. Instituirea mecanismului decontării cererilor de plată, măsură aplicabilă atât beneficiarilor instituții publice, cât și beneficiarilor privați – acest mecanism permite beneficiarilor care nu dispun de resurse financiare pentru a achita facturile aferente serviciilor, bunurilor sau lucrărilor recepționate și acceptate la plată să solicite în avans sumele nerambursabile. În maximum 30 de zile de la depunerea cererii de plată, beneficiarii pot primi banii în avans, după care să facă plățile către furnizori.
Realocarea sumelor între diferite axe prioritare ale aceluiași program operațional a devenit posibilă datorită unor modificări legislative, reducerea perioadei medii de evaluare și selecție a proiectelor – și vă dau exemplu, pe POSDRU, de la 6–9 luni s-a redus la 1–2 luni –, asigurarea salarizării unitare a personalului tuturor autorităților de management și organismelor internaționale la nivelul...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.