Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2019
other
Constantin Avram
Discurs
Apropiatele alegeri pentru Parlamentul European, din 26 mai 2019, preocupă toate partidele politice de pe eșichierul politic al României, dar, deși este în egală măsură subiect prioritar de presă, este mai puțin interesant pentru o mare parte a electoratului românesc!
Aceste alegeri pentru Parlamentul European interesează mai puțin electoratul românesc, pentru că nu au miză electorală locală și componentă uninominală, fiind caracterizate numai de votul politic adjudecat de partidele politice și de forța de mobilizare a electoratului în ziua votului.
Chiar dacă majoritatea sondajelor de opinie indică o prezență la vot în jurul a 25-30 de procente, acest scrutin se poate constitui într-un veritabil filtru pentru alegerile prezidențiale din toamna acestui an, pentru că, în funcție de procentele obținute la europarlamentare, se pot contura candidaturi la președinția României, se vor redefini alianțe electorale cu candidat comun sau eventuale candidaturi independente.
Pornind de la faptul că, până în prezent, singurul candidat anunțat opiniei publice este președintele în exercițiu, susținut de PNL, opinez că orice candidatură poate deveni posibilă, și cu șanse, și fără șanse.
Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE, partid de guvernământ, este pregătită să-și asume sprijinul și candidatura lui Călin Popescu-Tăriceanu la președinția României, iar comunicatorii partidului au adus la cunoștința opiniei publice această intenție de mai multă vreme. PSD, principalul partid de guvernământ, a amânat asumarea unei candidaturi la prezidențiale, deși deține cea mai bună structură organizatorică dintre toate formațiunile politice! Dar, pe fondul formării unor potențiale alianțe între USR și partidul lui Dacian Cioloș – partide fără structuri politice teritoriale –, au apărut fel de fel de opinii legate de o posibilă candidatură comună a partidelor din dreapta politicii românești și, odată cu aceste opinii, se conturează tot mai mult în spațiul public necesitatea unei candidaturi comune a partidelor aflate la guvernare. Analiștii politici consacrați clamează tot mai des ideea că pentru a-l înfrânge pe Klaus Iohannis se impune o candidatură comună PSD–ALDE pentru alegerile prezidențiale, dar numai după consumarea alegerilor pentru Parlamentul European!
În acest context, ALDE susține necondiționat candidatura comună a lui Călin Popescu-Tăriceanu, care este mult mai bine cotat, în urma măsurătorilor sociologice recente, dar PSD nu a luat încă o decizie, pe care o tot amână până după europarlamentarele din 2019.
Eu nu cred că este cea mai înțeleaptă decizie, deoarece timpul rămas pentru pregătirea candidaturii comune este foarte, foarte scurt, ținând cont de prezumtivul obiectiv al câștigării alegerilor prezidențiale.
În această ipoteză și conjunctură politică, Klaus Iohannis, deși aleargă de unul singur în cursa pentru prezidențiale, riscă să iasă pe locul 2. Gurile rele spun că orice candidatură proprie depusă de PSD la prezidențiale crește cu 90% șansele actualului președinte de a-și păstra mandatul și toate, dar absolut toate casele de sondaj indică această ipoteză. Alegerile pentru Parlamentul European vor trece repede, dar la fel de repede se apropie cele prezidențiale, chiar dacă președintele în exercițiu și-a asumat intenția de a demara un referendum național pe tema justiției.