Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2016
Informare · Trimis la votul final
Remus Florinel Cernea
Discurs
Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte. Mai întâi o chestiune scurtă de procedură.
La punctul 31 de pe lista de vot final ați spus că au fost 152 de voturi pentru, 77 împotrivă și 13 abțineri. Abținerile au fost din partea Grupului UDMR, voturile împotrivă au fost de la liberali. Rezultă că cele 152 de voturi pentru au fost preponderent de la PSD.
Păcat că Grupul liberal acceptă această numărătoare incorectă a voturilor. Nu erau de două ori mai puțini în sală decât colegii de la PSD. M-aș fi așteptat să reacționeze și să nu accepte această, practic, numărătoare eronată a voturilor, care îi pune în postura de a fi de două ori mai puțini, când de fapt în sală erau mult mai mulți.
Sper că aceasta este ultima zi de vot final în care ne exprimăm votul prin ridicare de mână. În cele trei luni și jumătate în care am votat în acest mod s-au produs foarte multe fraude de vot, foarte multe numărători incorecte și s-a și spus că nu se numărau voturile, ci doar se calculau în funcție de grupuri, ceea ce este nedemocratic și incorect. Sper să trecem urgent la votul electronic.
Iar pe explicarea votului, mă refer la propunerea legislativă de la numărul 35 de pe lista de vot final, cel privind inițiativa pe care am avut-o pentru a echilibra prevederea din Legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, prevedere care este extrem de restrictivă cu privire la libertatea de exprimare.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a avut o luare de poziție, pe care mi-am însușit-o ca proiect legislativ, astfel încât libertatea de exprimare să nu fie afectată de prevederea care spune că nu pot fi... – închei imediat – că sunt interzise orice forme, acte, mijloace sau acțiuni de ofensă publică adusă simbolurilor religioase. Este o formulare periculoasă în lege care restricționează libertatea de exprimare: publicații, lucrări artistice, lucrări literare, concerte de muzică rock sau opinii ale unor jurnaliști...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.