Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Natalia Elena Intotero
Discurs
„Arătatul cu degetul ca sport european”
De când a ajuns curentul portocaliu la cârma Europei, atmosfera bătrânului continent a devenit din ce în ce mai toxică, întrucât această „doctrină” s-a răspândit în fiecare țară. Bineînțeles, nici România nu putea să stea neatinsă de „portocalită”, deoarece și pe meleagurile noastre se mai pot găsi oameni care să se încadreze în șabloanele „omului nou” al PPE, „reformistul” care să lase praful și pulberea în urma sa. Să ne amintim cum, peste noapte, membrii Partidului Democrat s-au culcat de stânga și s-au trezit de dreapta, ca mari liberali, atât de mari și de liberali de și-au pus chiar și un „L” în coada acronimului partidului, autoproclamându-se singurii „dreptaci” din România! Dar, ca orice impostor care se respectă, a trebuit să păstreze o anumită imagine, și-atunci și-a făcut o infuzie de „dreptaci” furați de la Partidul
Național Liberal, categoria „nemulțumiți”, ce sperau ca, prin trecerea la PD, să li se dea funcțiile și avantajele mult visate și pe care nu le mai (re)găseau în PNL. Astfel, oameni de care dreapta românească nu știa cum să mai scape în mod onorabil au contribuit la salubrizarea PNL, prin plecarea voluntară în rândul oportuniștilor de culoarea portocalei.
Plecați pe cai mari, pe armăsarii demagogiei, PPE-ul și varianta sa din păcate românească – PDL-ul – au făcut din lozincile și din promisiunile mincinoase, ca și din discursurile bombastice, nu sculele lor de lucru, ci armele pe care le-au întors împotriva poporului român, drept mulțumire că i-au adus la guvernare, dându-le portocaliilor o putere care i-a luat prin surprindere: nici ei nu s-au așteptat să se trezească în brațe cu sacul bugetului țării. Sau, după cum recunoștea un distins ins rătăcit printre pedeliști, a căzut pleașca peste ei de le-a rupt capul!
Inițial, văzându-se cu sacul de bănet în brațe, s-au comportat ca niște găinari, conform principiului „mușcă și fugi”, că se prinde păgubașu’ și-ți rupe cârca! Văzând însă că poporul român e mioritic și visează la nunți cosmice cu coana Europa, s-au apucat pedeleii să jefuiască organizat, cu metodă, ducând mafia pe noi culmi de rafinament, de vin italienii să se școlească în România. Apoi, ca să fie siguri că prind rădăcini tari pe poziții, au extins cârdășia în Europa cu Barroso, cu Reding, cu Merkel, cu Orban, făcându-se cozile de topor cu care să poată fi măcelărit poporul român...
Văzând europenii aliați PDL-ului că România a devenit sat fără câini, căci cățeii se gudurau la picioarele lor pentru un oscior amărât, au tăbărât pe biata țară virusată cu portocalită, sugându-i vlaga pe toate canalele posibile. Iar ca să fie treaba completă, și-au mai și bătut joc de popor, ba trântindu-i pe cap un guvernator, ba arătându-l cu degetul ca vinovat de toate păcatele lumii și mai ales de cele de prin UE...
Acum, fie vorba-ntre noi, pe undeva au și ei dreptate, dar sunt farisei! Pentru că, pe de-o parte, laudă CSM-ul, procuratura, ANI, DNA și celelalte organe și organisme virusate cu „portocalită”, iar pe de altă parte ne acuză că avem mari probleme cu justiția și corupția! Păi, sigur că avem! Când ai un guvernator (autonumit „președinte” sau, mult mai des, „șefu’ statului”, de parcă România ar avea și așa ceva în Constituție!) care siluiește Legea fundamentală și celelalte legi ale țării în moduri în care nici cei mai perverși sadici nu și le-au imaginat, când la vârful DNA se perindă doar oameni cu acuzații de grave ilegalități la activ, care, într-o societate normală, i-ar scoate chiar din branșă, când în CSM se fac aranjamente prin SMS, se stabilesc majorități pe furiș ori se aplică nu voia judecătorilor, ci lăpușneanul „dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”, cum să nu te arate lumea cu degetul? După cum tot corect zic cei din UE când ne acuză că România nu e stat de drept și pentru că a devenit abuzivă Curtea Constituțională, și pentru că la Înalta Curte se fac „lucrături” înalte pe lângă lege, dar în favoarea cui trebuie, ori că președintele e capul unei rețele de tip mafiot, care a ieșit la vedere începând cu momentul trimiterii sale la garaj... Uite-așa, pe de-o parte, UE ne arată cu degetul, iar pe de altă parte se face că nu vede ce este evident până și pentru un orb...