Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 septembrie 2007
procedural · respins
Radu Mircea Berceanu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru săptămâna 10 — 15 septembrie
Discurs
Are cuvântul, de la microfonul numărul 2, pentru o chestiune de procedură, domnul senator Eckstein, după care urmează, tot de la microfonul numărul 2, domnul senator Carol Dina.
## **Domnul Eckstein Kov** á **cs Péter:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Rog să se corecteze o gravă eroare din raport.
Raportul susține că această inițiativă provine de la 15 parlamentari ai Partidului România Mare, or, domnul senator Adrian Păunescu, după cunoștințele mele, nu face parte din Grupul parlamentar al P.R.M.
În altă ordine de idei, apreciez gentilețea dumneavoastră cu care treceți peste litera regulamentului. În orice caz, este posibil să ia cuvântul toți colegii înscriși, dar pentru acest lucru trebuie votul majoritar al plenului Senatului. Deci eu vă rog să aplicați regulamentul și eu voi vota „pentru”, dar să respectăm regulamentul. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.