Angel Tîlvăr

„Are și Anglia drobul său de sare!”

Oricât aș încerca, mărturisesc că-mi este foarte greu să înțeleg resorturile care au pus în mișcare o parte a presei din Anglia, care, de o bună perioadă de timp, lansează false mesaje cu privire la potențialul pericol pe care l-ar reprezenta o prezumtivă afluență masivă a cetățenilor români și bulgari pe piața muncii din această țară, începând cu data de 1 ianuarie 2014.

În primul rând, mi se pare o reacție asemănătoare cu celebra teamă de drobul de sare din poveștile lui Ion Creangă. Din câte știu, 1 ianuarie 2014 nici măcar nu a sosit, așadar piața muncii din Anglia este închisă încă, atât pentru noi, cât și pentru vecinii din sudul Dunării. De unde, atunci, isteria asta cu pericolul româno-bulgar?

În al doilea rând, îmi este greu să cred că există prea mulți cetățeni englezi care să se aștepte, cu adevărat, la o dislocare masivă a angajaților britanici și la înlocuirea acestora cu muncitori est-europeni. Fie și numai dacă ținem seama de celebrul conservatorism britanic și este de ajuns ca să înțelegem că muncitorii români și bulgari nu vor fi vreodată preferații angajatorilor englezi, în detrimentul celor britanici.

De asemenea, nu văd nici măcar aici, în țară, vreo mare emulație provocată de apropiata deschidere a pieței muncii britanice pentru angajații români. N-am întâlnit nicăieri nici cozi la vreo firmă de recrutare a forței de muncă, nici angajați ai companiilor de transport care să-și frece mâinile de bucurie pentru faptul că cererile de tichete de transport având Londra ca destinație ar fi crescut într-un mod de-a dreptul spectaculos.

Din toate aceste motive, pseudoisteria de care pare să fi fost cuprinsă mass-media engleză cu privire la acest subiect mi se pare, mai degrabă, o mascaradă ieftină, având menirea de a crește tirajele și nivelul audienței, neavând nici cea mai mică legătură cu realitatea. Sigur, români au fost, sunt și vor mai fi în Anglia. Unii dintre ei merg acolo la studii, acceptați de instituțiile engleze de învățământ datorită rezultatelor școlare și aptitudinilor lor remarcabile. Alții sunt prezenți deja pe piața muncii, contribuind la dezvoltarea economiei Angliei. Și mai sunt și câteva „oi” rătăcite, nu neg asta, care parazitează pe străzile Londrei sau pe cele ale altor mari orașe insulare.

Dar asta este tot. Cei care au dorit să plece acolo sunt deja acolo, nu au așteptat 1 ianuarie 2014 pentru asta. Pentru marea majoritate a concetățenilor noștri care doresc, eventual, să părăsească România și să se stabilească într-o altă țară nu Anglia reprezintă principala atracție, aceștia preferând, mai degrabă, țări precum Italia, Spania sau chiar Franța, adică țări de origine latină, mult mai apropiate cultural de noi decât Anglia.

Și, apoi, din câte știu eu, Anglia a ratificat Tratatul de la Lisabona, așa cum a făcut-o și România și încă alte 25 de state care compun, la ora de față, Uniunea Europeană. Or, acest tratat nu conferă numai drepturi, ci și obligații egale pentru toți semnatarii săi. Refuz să cred, în concluzie, că pentru o mare civilizație europeană și o mare democrație,