Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Gheorghe Eugen Nicolăescu
Discurs
## „Arestați Guvernul Băsescu-Boc-Udrea!”
Guvernul Băsescu-Boc-Udrea vrea desființarea justiției!
Guvernul Băsescu-Boc-Udrea se comportă ca orice guvern dictatorial: toată lumea trebuie să asculte și să execute orbește „marile decizii” luate în clipe de gândire pentru binele neamului, chiar dacă acestea încalcă drepturile omului, dacă sunt neconforme cu prevederile constituționale!
Conducătorii noștri au dreptate și când greșesc!
Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a constatat un lucru simplu: chiar dacă au tăiat lefurile profesorilor, unii au avut curajul să se adreseze justiției, iar justiția a avut curajul să fie independentă și să dea câștig de cauză profesorilor!
Conducătorii noștri nu pot accepta că și alții au dreptate! Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a devenit atât de nervos încât a hotărât repede să dea o lecție justiției neascultătoare: va da o lege prin care nu se va recunoaște decizia instanței!
Conducătorii noștri sunt fermi cu nesupușii!
Guvernul Băsescu-Boc-Udrea poate să facă ce vrea fiindcă se sprijină pe parlamentarii care și-au trădat electoratul, care nu-și respectă promisiunile în urma cărora și-au obținut mandatele, care sunt ori manipulați, ori se bucură de beneficiile puterii, ori sunt șantajați sau șantajabili, ori sunt inconștienți...
Conducătorii noștri știu că acești parlamentari au un preț mic!
Evident că cetățenii au cea mai mică încredere în Parlament, instituția care ar trebui să le reprezinte și să le apere interesele!
Guvernul Băsescu-Boc-Udrea vrea să ne facă binele lui cu forța: reduce salariile, plafonează pensiile, reduce ajutoarele sociale, mărește șomajul, blochează accesul la sănătate considerând oamenii bolnavi închipuiți, crește impozitele și taxele, încurajează corupția pentru a-și ține politrucii aproape...
Conducătorii noștri își apară bine interesele!
Guvernul Băsescu-Boc-Udrea a decis: dacă justiția dă sentințe favorabile cetățenilor, respectiv profesorilor, atunci o desființează, adică dă o lege prin care sentințele instanțelor nu se respectă!
Conducătorii noștri desființează justiția dacă este nesupusă!
România are o Constituție care prevede că puterile sunt separate:
- legislativă – Parlamentul;
- executivă – Guvernul;
- judecătorească – instanțele de judecată.
Când una dintre puteri nu le mai respectă pe celelalte, avem derapaje de la democrație și de la Constituție!
Când Guvernul nu respectă justiția, atunci este o singură soluție: să plece!
Dacă nu se poate ajunge la îndepărtarea democratică, prin sancționarea de către Parlament, din păcate dominat de parlamentari care nu mai slujesc poporul, mai este o cale: arestați Guvernul Băsescu-Boc-Udrea pentru violarea Constituției și a drepturilor fundamentale ale cetățenilor!