Mircia Giurgiu

„Arhivele naționale – istoria trăită a României”

Protejarea documentelor aparținând statului român, a izvoarelor istorice privind teritoriul României constituie o componentă majoră a politicii unui stat.

Din acest punct de vedere, Legea nr. 16/1996, cu modificările și completările ulterioare, a reprezentat un prim progres pe calea modernizării funcționale, pe principii democratice, a activității de protejare a arhivelor românești, în sensul reglementării statutului juridic al arhivelor provenind de la fostele întreprinderi și instituții socialiste, creării unui cadru juridic incipient pentru constituirea și gestionarea arhivelor private și, într-o mai mică măsură, asigurării unui acces echitabil la informație.

Transformările socioeconomice petrecute în societatea românească în perioada 1996–2007, contextul creat de necesitatea integrării practicii arhivistice românești în cadrul general al practicii arhivistice din Uniunea Europeană, precum și interesul crescând al societății românești față de lărgirea accesului public la informație au determinat perimarea actualului cadru legislativ de funcționare a sistemului arhivistic românesc. Se impune, în consecință, adoptarea unui nou cadru de reglementare a tuturor activităților și a practicilor arhivistice din România.

La elaborarea proiectului de lege au fost avute în vedere desființarea, reorganizarea sau apariția de noi instituții creatoare de documente, unele tendințe de abandonare a fondurilor de documente cu valoare istorică sau de înstrăinare ilicită a acestora de către creatori, dezvoltarea unei „piețe libere a arhivelor”, apariția unor societăți cu activitate specifică derulată în domeniul arhivelor, generalizarea treptată a documentului electronic.

Proiectul propus valorifică atât experiența specialiștilor români în domeniu, cât și legislația specifică a unor state din Uniunea Europeană și din mediul arhivistic internațional, ale căror modele juridice și tendințe generale de evoluție prezintă compatibilități și similitudini cu practica arhivistică din România și cu necesitățile societății românești.

Pentru prima dată după cel de Al Doilea Război Mondial, proiectul de lege privește arhivele ca pe un bun, proprietatea

asupra acestuia urmând să se supună atât prezentei legi, în sensul protejării, dar și legilor civile, în general. Prin urmare, la baza raporturilor dintre Arhivele Naționale și alți proprietari sau deținători de documente stă respectul față de proprietate. Efectele pozitive ale acestei perspective sunt multiple: Arhivele Naționale au rol de reglementare, consultanță și control al activității de creare și gestionare a arhivelor publice. În condițiile legii și în numele statului român, Arhivele Naționale preiau arhivele de la creatori, asigurând astfel custodia proprietății publice în domeniul arhivistic. Conceptul general de „Fond Arhivistic Național”, ca sumă a documentelor cu valoare istorică ce urmau a fi preluate de Arhivele Naționale, indiferent de forma de proprietate, a fost înlocuit de conceptul de Patrimoniu Arhivistic Național, în care vor fi incluse (clasate) doar arhivele și documentele cu valoare arhivistică, fără însă ca forma de proprietate să sufere modificări în urma clasării.