Neculai Rățoi

„Armată cu cai de lemn și pistoale cu apă?”

Evenimentele petrecute de curând în Ucraina au băgat în fibrilație pe mulți dintre factorii de decizie care au în responsabilitate armata. Căci nu e de colea ca, după șaptezeci de ani de pace în care ai uitat cum arată războiul la tine acasă, acesta mai-mai că îți bate la ușă. Și s-a început a se da o atenție mai mare armatei...

Armată care, până acum, a fost văzută ca o Cenușăreasă. Armată care era considerată ca o posibilitate de chiul pe viață din banii statului, pe timp de pace, și a fost tratată ca atare. S-a trecut la profesionalizarea ei, asta însemnând reducerea drastică a efectivelor militare. Abia s-a așteptat ca armata să nu mai fie obligatorie, tineretul patriei ferindu-se de militărie de parcă ar fi fost ciumată, ca pe vremea când erau aduși la oștire cu arcanul, nedemonstrând o mentalitate demnă de secolul XXI. Să ne uităm doar cu câtă plăcere se înrolează voluntar soldații în alte țări, unde tot nu există obligativitatea serviciului militar. Trupele de elită ale altor țări pe care le vedem și le admirăm cu diverse ocazii sunt alcătuite din voluntari căliți prin voia proprie, fără să fie obligați. Iar tineretul nostru nu mai știe să-și apere familia și țara nici măcar cu o praștie, darămite să ia o linie de ochire cu vreo armă...

Însă aceeași armată a fost în mintea poporului român, și după cum mai era denumită, o „școală a vieții”. Să nu uităm că, foarte multă vreme, părinții de fete nu își dădeau odraslele la măritiș decât după băieți care făcuseră armata. Oare de ce?

Însă nici statul nu se grăbește să acorde mare atenție armatei, de-a lungul timpului neglijând problema salariilor și a dotării total necorespunzătoare, ajungându-se în popor chiar la expresii gen „armată cu cai de lemn și pistoale cu apă”. Din păcate, aceasta se dovedește a fi realitatea când este cazul unei confruntări serioase. În teatrele de operații în care armata noastră este prezentă, neadecvarea este și ea acolo, dovadă faptul că au murit militari români. Cu o grenadă inamică de câțiva lei nu doar că se poate distruge echipament de milioane, dar ne vin acasă tinerii în sicrie! Sunt doar câțiva cei care activează peste hotare, însă nu putem să le asigurăm condițiile nici măcar lor cu eterna justificare că nu sunt bani. Cum am putea face față unor amenințări pe teritoriul nostru, unde frontul poate fi mult mai larg decât cel din Kandahar, de exemplu? Da, vom avea sprijinul NATO, însă până se decide acesta trec, totuși, câteva zile, dar nu avem garanția că putem rezista și atât. N-avem cu cine, n-avem cu ce. În plus, muniția de AKM nu prea e compatibilă cu cea de M16, deci tot noi trebuie să ne-o producem. Însă de industria noastră de armament s-a cam ales praful...

Cele întâmplate în ultima perioadă în Ucraina ne demonstrează că, atunci când ești în zonă de graniță, trebuie să fii pregătit oricând să te aperi. Deci poate vom reuși să dăm cezarului ce este al cezarului, acordând și armatei toată atenția pe care o merită. În caz contrar, vom avea parte doar de regrete, ca neam și ca țară...