Integrarea într-un spațiu geografic, oricare ar fi el, înseamnă în primul rând obligația fiecărui trăitor din acel spațiu de a trece de la ritmul dictat, în care mimezi, la reînvățarea mersului corelat cu ceilalți, în care trebuie să fii exact și sincer. Pentru existența noastră latino-mioritică, ar putea fi trecerea de la consumul telenovelistic la lumea lui Marquez, depășind veacurile de singurătate care ne-au marcat. Îndepărtarea măștilor dictate este singura soluție pentru depășirea neonorantului loc 60 ocupat de România în Human Development Reports, întocmit de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), și a avertismentului dat de Bruxelles, deoarece nu am reușit să prezentăm până acum Comisiei Europene planurile de dezvoltare regională.
Politica regională europeană consacră mai mult de o treime din bugetul Uniunii Europene pentru reducerea inegalităților în materie de dezvoltare între regiuni, dorindu-se ca această contribuție să revitalizeze regiunile rămase în urmă, să restructureze zonele industriale aflate în criză, să diversifice zonele agricole supuse declinului sau să revitalizeze cartierele defavorizate din orașe.
Așadar, trebuie să ne corelăm pașii pierduți în sistemul inert și inept în care am mimat mișcarea spre nicăieri la ritmul normal și firesc al redescoperirii necesității armonizării spațiului românesc în toate cele opt regiuni ale țării. Și, pentru că pașii liberalilor au creat un spațiu integrat și durabil peste veacurile de înzidire care ne-au încremenit, ar trebui cel puțin să ne reamintim de ritmul acelor vremuri care, și atunci, ca și acum, ne-au racordat la universul în care locuitorii comunică privindu-se în ochi.
Este imperios necesar ca Guvernul actual să întreprindă ceva și în ceea ce privește dezvoltarea regională a României, în așa fel încât să nu ne mai alegem cu alte bile negre din partea Comisiei Europene.
Consecința acestui demers ar fi pozitivă și din punctul de vedere al intrării în legalitate sub aspectul evidenței populației, deoarece în momentul cumpărării unei locuințe ei ar putea avea domiciliul stabil și, implicit, carte de identitate în regulă. Acești români evacuați din imobilele retrocedate foștilor proprietari nu au cum să cumpere și nici să închirieze o locuință fără credit de la bănci, fiind astfel condamnați să trăiască în stradă. Având în vedere aspectele prezentate, ar fi extrem de interesant de aflat cum intenționează BNR să rezolve această problemă, pentru a facilita într-un fel sau altul accesul foștilor chiriași la credite pentru achiziționarea de locuințe.
„Boala sistemului de sănătate este incurabilă”
Bolnavul nostru sistem sanitar se mai confruntă acum cu o problemă suplimentară și delicată în același timp, după procesul de închidere a foarte multor unități spitalicești. Mai multe unități din țară se află în ipostaze dintre cele mai nefericite în cazul izbucnirii unor epidemii. Practic, din cauza creșterii incidenței unor epidemii de sezon, spitalele din Alba, și nu numai, au devenit supraaglomerate, ajungându-se ca pacienții, în marea lor majoritate copii, să fie înghesuiți câte doi într-un pat. Spre exemplu, din cauza creșterii numărului bolnavilor cu afecțiuni respiratorii, capacitatea de paturi a Secției de pediatrie a Spitalul Județean Alba a fost cu mult depășită, numărul mare de internări determinând nu demult conducerea secției să pună câte doi copii în același pat.
Consider că o astfel de situație trebuie rezolvată într-un fel, mai ales în perioadele de vârfuri epidemiologice. În acest sens, autoritățile abilitate trebuie să ia măsuri concrete pentru preîntâmpinarea acestui gen de evenimente nedorite, care afectează nu numai activitatea medicală, dar și șansele de însănătoșire a pacienților. De asemenea, Ministerul Sănătății ar trebui să aibă în vedere asigurarea unor saloane speciale de rezervă, care să fie folosite în cazul supraaglomerării spitalelor în perioadele de creștere a numărului de epidemii, pentru a evita aglomerația și disconfortul din spitale.
*
„Chiriașii evacuați din casele retrocedate nu sunt tot români?”
Vă supun atenției o problemă delicată cu care se confruntă foarte mulți cetățeni, atât din județul Alba, cât și din celelalte zone ale țării. Punctual, este vorba de imposibilitatea cetățenilor care au fost evacuați din locuințele retrocedate de a accesa credite din băncile românești, întrucât unitățile bancare nu acordă împrumuturi decât persoanelor care dețin cărți sau buletine de identitate. Foștii chiriași cărora le-a expirat buletinul sau cartea de identitate nu au posibilitatea de a obține un credit pentru achiziționarea unei locuințe deoarece nu dețin cărți de identitate, neavând domiciliu stabil. Aceștia pot intra doar în posesia unor documente de identitate provizorii, care însă nu sunt luate în considerare de bănci la acordarea creditelor.
În consecință, consider că oficialii BNR trebuie să studieze cu atenție această problemă, pentru a identifica soluțiile optime de rezolvare a situației disperate în care se află foștii chiriași din locuințele retrocedate, deoarece ei nu se încadrează în prevederile legale pentru obținerea unei locuințe sociale.
„Guvernul boc își bate joc de susținerea familiilor românilor”
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/24 octombrie 2003 privind alocația familială complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală, care prevede sprijinirea financiară a familiilor cu venituri mici și a familiilor monoparentale, a fost un act normativ inaplicabil o lungă perioadă. Ținând cont de salariul minim pe economie și de cuantumul alocației pentru copii, nicio familie potențial beneficiară nu s-a mai putut încadra în venitul pe cap de membru de familie prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 105/2003. În aceste condiții, ordonanța nu a mai produs efectele pentru care a fost emisă, fiind practic un act normativ lovit de nulitate. Unele primării chiar au încălcat Legea privind acordarea tichetelor de masă, care stipulează că respectivele drepturi nu se iau în calcul în raport cu venitul salarial, și adaugă acest venit la calcularea plafonului alocației familiilor monoparentale. Odată cu creșterea salariului minim pe economie de la 330 la 370 RON, nicio familie nu s-a mai încadrat în suma de 168 RON prevăzută la un moment dat. Mai mult, după creșterea salariului minim pe economie la 370 RON nu s-a trecut și la recalcularea
plafonului alocației acordate familiilor monoparentale, care trebuia să se majoreze procentual cu creșterea salariului minim. OUG nr. 105 a fost abrogată la sfârșitul anului trecut prin Legea nr. 277/2010, apărută într-un fel pe „șestache” în Monitorul Oficial al României din 30 decembrie 2010, adică într-o zi în care oamenii aveau cu totul alte preocupări.
Deși titlul legii suna promițător, în realitate Guvernul a diminuat drepturile familiilor cu venituri reduse și ale celor monoparentale, drepturi reglementate prin OUG nr. 105/2003 privind alocația familială complementară și alocația de susținere pentru familia monoparentală, modificată în sensul îmbunătățirii ei prin Legea nr. 236/2008. Cu toate că a avut raport de respingere, acest proiect de lege a trecut prin adoptare tacită în Senat în data de 29 noiembrie anul curent, iar Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a adoptat în forma finală legea respectivă.
Doresc să atrag atenția asuprea acestui subiect ignorat până acum de mass-media, deoarece PDL a emis legea amintită pentru campaniile electorale din 2012, mizând pe faptul că majoritatea covârșitoare a familiilor cu venituri reduse nu cunosc reglementările în vigoare în acest moment și nu beneficiază de drepturile lor. Sunt convins că, după adoptarea noii legi, cu siguranță cei din PDL nu își vor asuma diminuarea drepturilor familiilor cu venituri reduse și că au modificat OUG nr. 105/2003 și că au abrogat Legea nr. 236/2008, ci vor clama sus și tare că noul act normativ este „opera” lor. Românii trebuie să nu se lase păcăliți de PDL și de Guvernul boc, cu b mic, al nu știu câtelea, ci trebuie să cunoască faptul că Executivul nu a sprijinit la modul real familiile, ci doar le-a diminuat veniturile.
„«Performanțele» Guvernului boc: suntem campioni europeni la rata sărăciei”
Rata sărăciei a crescut în România cu cinci procente în ultimii ani, sub ireparabila guvernare PDL-istă, în ciuda anilor în care a fost înregistrată creștere economică sub guvernul liberal. În mod paradoxal sau nu, România se numără printre statele care cheltuiesc cel mai mic procent din PIB cu protecția socială, suntem pe penultimul loc din Europa la acest capitol. Peste 30% din populația României trăiește în prezent în sărăcie, iar acest procent a fost majorat considerabil în ultimii doi ani, odată cu exacerbarea crizei și cu măsurile recesioniste ale Guvernului boc, cu b mic, I, II, III și așa mai departe. Din analizele efectuate de specialiști rezultă că România este unul dintre statele membre UE care cheltuiesc cel mai mic procent din PIB (12,8%) cu protecția socială, față de media UE de 25,2%, în ciuda consistentelor împrumuturi luate de la FMI în ultimii doi ani. Suntem în continuare deficitari în ceea ce privește furnizorii de servicii sociale acreditați, doar 31% din localitățile din România beneficiind de un astfel de serviciu.
Suprapunerile de responsabilități între structurile de la nivel local, resursele financiare insuficiente pentru susținerea dezvoltării și diversificării serviciilor sociale, administrarea ineficientă a fondurilor existente sau inconsecvența și lipsa de continuitate în furnizarea resurselor pe termen lung constituie minusuri semnificative pentru sistemul de protecție socială.
Dacă în Belgia, Cehia, Franța, Luxemburg, Olanda, Polonia, Finlanda, Suedia sau Norvegia rata sărăciei este redusă an de an cu 10-14 procente din cauza progresului
asistenței sociale și familiale, în România politicile de asistență socială și familială nu fac altceva decât să încurajeze creșterea ratei sărăciei.
Din nefericire, fraza celebră „lupta împotriva sărăciei” ar trebui reformulată în țara noastră, în detrimentul folosirii ei abuzive din ultimii 21 de ani în toate campaniile electorale și discursurile populiste. Efectul resimțit de români în nivelul de trai a fost invers proporțional cu cantitatea exagerată de exprimare pe această temă.
## „Zi mare pentru ortodoxia română”
Biserica Ortodoxă Română a dat recent un important examen al maturității, odată cu întronizarea ÎPS Andrei Andreicuț ca Mitropolit al Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, ceremonia fiind oficiată de un sobor de 25 de arhierei, conduși de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel. A fost, dacă vreți, un scrutin asemănător cu marile dueluri pentru Președinția României, cu atât mai mult cu cât Biserica Ortodoxă reprezintă instituția în care românii au cea mai mare încredere, depășind cu mult politicul din acest punct de vedere. Biserica a fost dintotdeauna principalul pilon al unității, moralității și solidarității românilor, mai ales în momentele de cumpănă ale istoriei.
Ziua de 25 martie 2011 are astfel o însemnătate deosebită pentru ortodoxia română, miza alegerilor adjudecate de ÎPS Andrei fiind desemnarea viitoarei linii a Bisericii din Ardeal, respectiv continuarea luptei misionare asidue duse de regretatul Bartolomeu Anania.
Am asistat la o luptă de idei fără accente în stil politicianist, iar primele cuvinte ale noului mitropolit au fost extrem de simple și elocvente. Cred că repetatele și concertatele acțiuni din ultima perioadă de discreditare publică a Bisericii Ortodoxe Române nu au fost deloc întâmplătoare, iar utilizarea CNSAS-ului ca instrument nu a reprezentat altceva decât un nou episod nefast al încercării de a include biserica în dansul murdar al politicii dâmbovițene.
Sunt de părere că nu are niciun sens să amestecăm jocurile politicianiste în altarul de rugăciune, Dumnezeu fiind singura autoritate care poate să-și judece supușii. Încercările de destabilizare a BOR prin culpabilizarea unor înalți ierarhi și extinderea desecretizării dosarelor, inclusiv a ÎPS Andrei, trebuie să fie uitate.
Fără îndoială, Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului trebuie să-și continue misiunea socială și ecumenică derulată în ultimii ani sub îndrumarea marelui spirit Bartolomeu. Apropierea oamenilor de biserică este un proces destul de dificil în condițiile vieții infernale de astăzi, iar o mai mare implicare a sfinților părinți pe tărâm social ar fi un prim pas spre realizarea acestui deziderat. Ne confruntăm zilnic cu destule mizerii în politică și în societate, iar biserica, ca loc al curățirii morale și spirituale, trebuie să dea dovadă că merită în continuare să fie cea mai iubită de către români. Iată de ce ziua de mâine și cele care vor veni trebuie să se transforme în lupte ale bisericii în favoarea sprijinirii tinerilor, așa cum perfect spunea noul Mitropolit, care, precum cântarea corului de la ceremonia de întronizare, sunt sigur că va dovedi prin misiunea sa că „vrednic este”.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.