Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2016
Informare · Trimis la votul final
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Unul dintre motivele pentru care Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal s-a mobilizat și a depus diligența ca acest text normativ... act normativ să treacă, în pofida faptului că a fost respins și a primit aviz negativ de la Guvernul Ponta, în 2015, este situația dramatică a minerilor din Valea Jiului.
Stimați colegi liberali, vă mulțumesc respectuos pentru a fi înțeles comandamentele zonei geografice din care vin și a fi ușurat cu acest act normativ soarta minerilor din Valea Jiului.
Totodată, ca parlamentar român, vreau să atrag atenția asupra rezolvării uneia dintre necorelările legislative care duc sistematic, în măsura în care ele apar, la inechități în abordarea cetățenilor României.
Faptul că Legea nr. 263/2010 nu a fost corelată cu Legea nr. 19/2000 a făcut ca toți cei care au fost beneficiarii condițiilor sau au fost supuși condițiilor speciale de muncă să fie discriminați în metodologia de calcul al pensiilor, în măsura în care ei s-au pensionat după 1 ianuarie 2011, lucru pe fond inacceptabil și fenomen pe care..., în măsura în care există întâlnit în alte domenii ale legislației românești, trebuie să ne ocupăm de ele cu toată seriozitatea.
Mai mult decât atât, Ordonanța Guvernului nr. 16/2006, căreia i se supun cei care intră în programe de restructurare, ducea la inechități ale calculului pensiei.
Pentru toți acești oameni vă mulțumesc frumos tuturor colegilor parlamentari care au votat astăzi, pentru că modificarea Legii nr. 263...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.