Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 iunie 2008
other · respins
Mircea Ciopraga
Discurs
Aș dori să vă prezint o notă asupra Proiectului de lege privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată, spre dezbatere, cu Proiectul de lege privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, trimis cu adresa PL-x 183 din 14 aprilie 2008, înregistrat sub nr. 23.115 din 15 aprilie 2008.
Proiectul de lege a fost trimis spre avizare Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și Comisiei juridice, de disciplină și imunități.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 8 aprilie 2008.
Consiliul Legislativ, cu adresa nr. 1.762 din 18 decembrie 2007, a avizat favorabil proiectul de lege, cu unele observații și propuneri.
Proiectul de lege are ca obiect reglementarea protecției comercianților împotriva publicității înșelătoare și a
consecințelor defavorabile ale acesteia, precum și stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă.
Proiectul de lege transpune în legislația românească prevederile Directivei nr. 2006/114 a Comisiei Europene a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene din data de 12 decembrie 2006.
În raport de obiectul și conținutul său, prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Potrivit prevederilor Constituției României, republicată, Camera decizională pentru această propunere legislativă este Camera Deputaților.
Schimbările preconizate au ca subiect următoarele chestiuni: o mai bună funcționare a pieței interne a Uniunii Europene și asigurarea unui mediu concurențial normal din punct de vedere al loialității competiției, în care agenții economici să folosească mijloace publicitare decente, oneste și legale, în scopul promovării produselor și serviciilor lor, prin armonizarea dispozițiilor legale naționale privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă; o mai mare protecție a comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia și stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă; definirea unor termeni – noțiunea de comerciant – și introducerea unor noțiuni și instituții noi, de exemplu: codurile de conduită ale unor comercianți sau grupuri de comercianți, respectiv responsabilul de cod, reevaluarea și sistematizarea criteriilor legale minime și obiective, pentru a determina caracterul înșelător al publicității; reevaluarea și nuanțarea condițiilor publicității comparative permise, care să includă criterii de comparație obiectivă a caracteristicilor bunurilor și serviciilor, în vederea determinării acestor practici legate de publicitatea comparativă, care pot denatura competiția loială și pot avea un efect negativ asupra comercianților.