Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 iunie 2015
procedural
Marian Neacșu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Aș putea înțelege și relația de prietenie cu Radio Rossia, pentru că Domnia Sa a tăcut mâlc atunci când trebuia să discute despre Tezaurul României. Îi pot înțelege și pe foștii colegi ai domnului Ungureanu, pe domnul Blaga, pe domnul Oltean, pe doamna Anastase, pe domnul Blejnar sau pe domnul Duță, chiar și pe domnul Traian Băsescu îl pot înțelege, dar nu pot să-i înțeleg nicicum pe doamna Gorghiu, pe domnul Nicolăescu, pe domnul Orban, pe domnul Motreanu, pe domnul Paul Dobre, pe toți ceilalți respectabili și stimabili membri ai Partidului Național Liberal cu care împreună, acum trei ani de zile, spre bucuria românilor, la momentul ăla, am pus capăt celui mai scurt mandat de prim-ministru din istoria României.
Și, ca să le reîmprospătez memoria colegilor noștri liberali, îmi permit să citez din discursul magistral al președintelui Partidului Național Liberal de la momentul 27 aprilie 2012, domnul Crin Antonescu, numai două pasaje.
Domnul președinte Crin Antonescu îi explica prim-ministrului de la acel moment: „Există în mod evident, domnule prim-ministru, școli pe care nu le-ați făcut sau pe care le-ați făcut prost. Unele dintre ele sau una dintre ele este aceea care ne spune, ne învață pe noi, liberalii, cel puțin, cred că și pe social-democrați, că originea adevărată a puterii în democrație este la cetățean. Este la cetățean, și nu la telefon. Prietenii știu de ce!”
Al doilea pasaj: „Mă tem, domnule prim-ministru – la acel moment – nu atât de dumneavoastră personal, cât de capacitatea sistemului în care trăim de a vă regenera, de capacitatea sistemului de a produce la infinit ungureni, pentru că ei, ungurenii, nu sunt, așa cum încercați să pretindeți, o nouă generație în politică, generația premianților care erau în Comitetul Central UTC, generația premianților care erau chemați să fie puși șefi la SIE, generația premianților care primeau telefon la începutul carierei.”
Pentru toate aceste considerente, stimați colegi din PNL, UNPR, UDMR, PP-DD și ceilalți care mai sunt în sală, noi, grupurile parlamentare din Cameră și Senat ale Partidului Social Democrat, am refuzat să devenim ungurenii domnului Mihai Răzvan Ungureanu, motiv pentru care am ales să nu cauționăm această procedură.
Neavând un aviz al comisiei de specialitate, noi nu putem să ne exprimăm dacă, în acest moment, domnul Mihai Răzvan Ungureanu îndeplinește condițiile pentru a fi ales, prin votul dumneavoastră, director al Serviciului de Informații
Externe, motiv pentru care am ales să nu fim prezenți la această ședință.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.