Mircea Diaconu

Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor,

Recunosc că și punctul meu de vedere este subiectiv, e de la sine înțeles.

Reglementarea din 2005 a intrat în vigoare, concret, real, având comisii constituite, proiecte depuse, contracte încheiate, abia în ianuarie 2008. Deci ne aflăm în marș. Iertați-mi expresia plastică, este ca și cum ai opri locomotiva pentru a schimba ecusonul mecanicului.

Eram tentat să spun lucruri puține și exacte, dar trebuie să combat puțin argumentele Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. „Mulțimea” de procese sunt două, dintre care unul este anterior actului din anul 2005. Nu a câștigat nimeni întoarcerea în funcție. Sunt procese care se desfășoară greu, cum bine știți, în justiția română.

În altă ordine de idei, dependența de Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național deja este obsesivă, pentru mine cel puțin. La fiecare pas așteptăm norme și reglementări de la Ministerul Culturii, Cultelor și Patrimoniului Național. Ele vin târziu și nu ne ajută foarte mult.

De asemenea, această ordonanță ar îngrădi, în mare măsură, autonomia locală. Instituțiile culturale nu seamănă deloc, chiar și cele cu același profil: de exemplu, cele teatrale nu sunt deloc asemănătoare, sunt cel puțin trei variante în toată țara. Cred că este dreptul celor de acolo, al administrației locale, să stabilească metodele și specificul de funcționare.

În consecință, și eu vă propun respingerea acestei ordonanțe și, dacă este să fim exacți până la capăt, și Cameră superioară, cum spunea, pe bună dreptate, domnul senator Frunda György, cred că ar trebui să gândim un capitol al manageriatului care să facă parte integrantă din actuala lege, lege pe care ne căznim de vreo câteva luni să o aplicăm.

Mulțumesc.