Șerban Nicolae

Așa cum a spus domnul ministru este corect, și anume că cel care propune confiscarea averii nejustificate face o cerere către instanță și, pe bază de probe, în instanță se decide, numai că simpla nejustificare este temei pentru confiscare într-o astfel de situație. Inspectorul de integritate spune: din punctul meu de vedere este nejustificată și asta îmi justifică cererea către instanță. Or, cei verificați... Vom fi puși în situația să ne justificăm în fața instanței și vă dau un exemplu. Atunci când eu nu am posibilitatea să justific un cadou primit de la o persoană care, să zicem, a decedat, și eu nu am avut impolitețea de a face acte, și să-i spun când trăia: „Nu, domnule, stai să facem acte, să-mi scrii, să vină martori ca să facem o astfel de verificare”, este justificat ca temei pentru ca inspectorul de integritate să înainteze o cerere de confiscare către instanță. Or, într-o astfel de situație se răstoarnă sarcina probei _._

În loc să fie obligat cel care face cererea să justifice că acel termen de „nejustificat” presupune o incorectitudine, eu va trebui să spun „e adevărat că e nejustificat, dar nu e ilicit, pentru că...” el neavând decât obligația să spună sau să facă dovada că e nejustificat, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu echivalează cu o culpă sau cu un act incorect în exercitarea unei funcții publice. Și, credeți-mă, chiar nu am niciun fel de interes să apăr persoane care au dobândit averi în mod nejustificat, mai ales în exercitarea unei funcții publice.

Vă mulțumesc.