Liviu Bogdan Ciucă

Așa cum amintea și domnul deputat Máté, în comisie o dezbatere și frumoasă din punct de vedere juridic, și interesantă, și aplicată a fost generată de acest amendament propus de inițiatori și, evident, de amendamentul propus de colegul nostru Máté.

Bun. Mă întorc la temerile generate nu de lege, ci de cei care aplică legea și ăla este un alt subiect.

În esență, dezbaterile au plecat de la propunerea domnului Máté ca instanța să nu poată solicita, autosesizându-se, da, de la sine putere, aceste informații. În primul rând, Codul de procedură penală stabilește că în cadrul unui proces, pe lângă părți, instanța se poate autosesiza pentru a demara orice altă procedură, solicita

orice altă informație – primul aspect, deja consacrat, noi nu mai avem aici ce discuta despre el.

Al doilea aspect este faptul că cine poate solicita sau să aprobe o solicitare din partea unui organism evident că poate s-o facă și din proprie inițiativă, asta ca regulă generală.

Și al treilea argument, care în opinia mea este cel mai puternic, este faptul că instanța în mod normal și corect trebuie să se afle între cel care acuză și cel care este acuzat. Între avocatul acuzării, să spunem, și avocatul apărării. Deci trebuie să fie undeva la mijloc, independentă și imparțială. Eu despre o asemenea instanță vorbesc, când scriu un text de lege. Dacă vorbim de comportamentul instanței, vorbim de un alt sediu al materiei și ăsta este și motivul pentru care au fost invitați la dezbateri și membrii CSM-ului. Unul dintre motive. Păi, dacă sunt acuzați, iar eu, ca parte, gândesc că o asemenea informație mă poate ajuta – întorcând, dacă vreți, în oglindă argumentul de mai devreme, demonstrând că la data respectivă eu n-am avut niciun contact cu domnul Máté, care se afla la Cluj –, solicit instanței: „Domnule, eu nu sunt, uitați, cereți toate datele!”, iar instanța, în lumina sa, judecătorul poate să spună: „Ia, domnule, ia dați-mi, tu, operator, ia dă-mi tu datele, să mă edific eu. Are dreptate procurorul, ați fost împreună în data respectivă, ați comunicat?” Și instanța va constata că nu am comunicat și că procurorul nu are dreptate.

Deci, practic, dând posibilitatea – care cumva e superfluu prezentată aici – pe care o are prin Codul de procedură civilă ca instanța, ce se află la mijloc, între părți, independentă, echilibrată, să se autosesizeze pentru clarificări, cerând din proprie inițiativă aceste date, eu cred că mă protejează pe mine, cel care sunt de cealaltă parte a procurorului, pentru că procurorul deja are această posibilitate, sesizând direct instanța, conform textului de lege.

Problema mea era ca cel posibil abuzat în dreptul meu să pot să am același instrument ca procurorul și să-i cer instanței sau instanța, văzând că ceva nu e în regulă, să ceară din proprie inițiativă clarificări în acest domeniu și în această materie.

Eu cred că tocmai articolul acesta nu numai că vine în consonanță cu celelalte prevederi legale, dar cred că reechilibrează părțile în fața instanței – și mă refer la procuror, care are deja acest instrument –, dând posibilitate și celeilalte părți, respectiv instanței, fără solicitarea procurorului, să facă o asemenea verificare.