Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 aprilie 2010
Informare · respins
Petru Movilă
Discurs
## Așa este, pe procedură.
Aș vrea să reamintesc distinșilor mei colegi că a fost o situație mai interesantă pe care, sigur, unii o multiplică astăzi sau în viitor, aceea când Guvernul liberal nu a susținut Legea salarizării cadrelor didactice de aici și Grupul parlamentar al PNL a votat în favoare.
Am spus că solicit retrimiterea la comisie pe procedură, nu pe declarații politice, cum ați făcut dumneavoastră până acum. Am spus că solicit retrimiterea la comisie pentru că mi se pare absolut normal, decent și colegial ca două proiecte de lege care vizează același lucru să aibă raport comun – vă rog să vedeți stenogramele de la Comisia pentru sănătate. Însă, acum înțeleg un singur lucru, stimată colegă, și vă rog frumos, v-am respectat, vă respect în continuare, am spus un lucru și acum înțeleg de ce nu ați dorit să avem raport comun la Comisia pentru sănătate și Comisia pentru muncă pe cele două acte normative inițiate de colegi parlamentari din
diverse formațiuni politice. Ceea ce faceți astăzi aici mi se pare o lipsă totală de respect în primul rând față de cei care sunt acolo, în lojă, și pentru care unii dintre noi chiar încercăm să facem ceva, nu numai campanie electorală. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.