Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 octombrie 2009
Declarații politice · adoptat tacit
Elena Mitrea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Întrebarea mea este adresată președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.
În urma audiențelor pe care le acordăm în teritoriu prin activitatea desfășurată la birourile parlamentare, apare un număr tot mai mare de solicitări din partea persoanelor îndreptățite a primi drepturi reparatorii prin echivalent pentru proprietățile de care au fost deposedate abuziv în timpul regimului comunist, conform Legii nr. 10/2001.
Întrebarea mea face referire la solicitarea petentului Gheorghe Popa, cu domiciliul în Asău, județul Bacău, în Dosarul înregistrat cu nr. 7.285/CC.
Conform răspunsului transmis de ANRP nr. 434/L/10 din 4 martie 2009, dosarul petentului nu a fost repartizat unui consilier în vederea analizării, fapt pentru care, îndreptățit, vă întreb: Care este starea dosarului și data estimată la care petentul poate intra în posesia titlului de posesiune?
Constat că, în răspunsurile adresate petenților privind starea dosarelor înregistrate la ANRP, invocați de fiecare dată procedura prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2007 și Decizia nr. 2.815 din 16 septembrie 2008, fără să aveți un plan de eșalonare și de programare a achitării datoriilor față de foștii proprietari. Există demersuri sau o orientare în acest sens?
Doresc să fiu informată dacă veți continua programul de audiențe în teritoriu și dacă pe agenda dumneavoastră se află și județul Bacău.
Solicit răspuns în scris și verbal. Elena Mitrea, senator de Bacău. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.