Neculai Rățoi

## „Asigurările, încotro?

Încă unul dintre domeniile vitale unde statul român nu numai că a pierdut monopolul, ci și controlul total și a devenit o nouă conductă de hemoragie a capitalului românesc este domeniul asigurărilor. Întrucât, având în vedere că în cazuri de calamități sau accidente mari, până binevoiesc asigurătorii să te bage în seamă, tot statul este cel care trebuie să intervină de urgență, ar fi fost normal ca același stat să-și fi păstrat, pe de-o parte, și o companie proprie de asigurări, cu care putea stabili prețurile reale ale asigurărilor și marja de profit a celorlalte societăți de asigurări, iar pe de altă parte niște pârghii legislative prin care să se fi păstrat caracterul de real investitor al companiilor străine, neajungându-se până la nivelul de jefuitori de capital autohton.

Aș dori să atrag atenția că o nouă țeapă se pregătește românilor: cea cu RCA-urile devenite, cu mare și curioasă larghețe din partea statului român, obligatorii prin lege. Se dorește ca asigurarea să nu mai fie ca acum, pe mașină, ci pe șofer, ca un soi de taxă-amendă obligatorie doar pentru că ai carnet de conducere! Au aflat și asigurătorii că există doar 4,8 milioane de mașini și binișor peste 6 milioane de posesori de carnete de conducere. Adică un plus obligatoriu de încă peste 20% contracte dintr-un foc pentru afacerile lor – știți care, acelea în care nu fac nimic, dar din care-și repatriază masivele profituri în țările-mamă, lăsând în România doar praful de pe tobă!

Societățile de asigurare sunt cele care încasează banul gros, cetățeanul fiind strâns cu ușa de către stat ca să se îngrașe obligatoriu asigurătorii, dar când e vorba despre despăgubiri, aceștia ori nu le mai dau, prin diverse chichițe strecurate cu scris mărunt în contracte, ori dau o despăgubire simbolică, ori te trimit să te judeci cu statul român! Cel mai mare și mai lipsit de jenă jaf și export de capital se face prin intermediul societăților de asigurare. Dacă s-ar putea, acestea ar forța statul ca să îți ia și sufletul din oase, doar să facă pe plac foamei lor neostoite de bani nemunciți!

Pe vremea de dinainte de 1989, asigurările tăcute prin ADAS nu erau o pierdere pentru asigurat, ci o posibilitate ca, la necaz, să beneficiezi de o rapidă și bine-venită mână de ajutor. Cât era el de cizmar, Ceaușescu măcar era cinstit: dacă nu aveai vreun eveniment pentru care să fii despăgubit, la expirarea poliței de asigurare primeai banii înapoi, sistemul mulțumindu-se cu câștigul realizat din simpla rulare a banilor. Dacă se mulțumea cu atât, înseamnă că era suficient ca să-și acopere și despăgubirile, și cheltuielile de funcționare.

Azi, companiile străine de asigurări sunt doar niște aspiratoare de bani: ai pățit vreun necaz sau nu, nu mai vezi niciun ban înapoi! Și totul în numele unui prezumtiv ghinion, ce este posibil să nu ți se întâmple niciodată, așa cum nu se întâmplă la peste 90% din populație!