Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2013
Informare · respins
Costel Șoptică
Discurs
„Asocierea – soluția fermierilor pentru prețuri corecte” În această perioadă, trăim vremuri de neînțeles pentru agricultura și agricultorii României. Anul 2013 este socotit ca fiind unul excelent, în condițiile permise de dotarea agriculturii, ceea ce va duce la o creștere a produsului intern brut, menit să asigure țintele macroeconomice propuse. Pe de altă parte, seceta de anul trecut a influențat serios creșterea economică.
Amintesc toate acestea pentru a atrage atenția asupra importanței pe care o are producția agricolă atât la nivel național, cât și pentru funcționarea și dezvoltarea sectorului agricol, a fermierilor, în special.
Pentru agricultorii români nu contează ce recoltă se obține. Banii rezultați din valorificarea producției nu sunt suficienți să-și plătească datoriile și să mai și înceapă lucrările agricole pentru următoarea recoltă. Așa s-a întâmplat anul trecut, când aproape nu am avut grâu să asigurăm consumul intern, la fel este și în acest an, când recolta a atins cantități-record pentru țara noastră. Tot nu a fost bine pentru fermierii români. Dacă în 2012 recolta a fost insuficientă ca să acopere costurile de producție, anul acesta prețul s-a prăbușit sub recolta prea mare. Și iarăși nu ajung banii pentru plata datoriilor.
Agricultorii au dat vina pe marile companii de comerț cu cereale, care au afaceri la nivel mondial. Acestea sunt suspectate de înțelegeri de tip cartel, prin care ar fi impus prețuri de nimic pentru grâul românilor. Consiliul Concurenței chiar a demarat o verificare, ca să vadă dacă aceste mari companii de trading nu au apelat la practici nelegale. Cert este că grâul românesc a fost cumpărat de la agricultori cu 30% mai puțin decât s-a plătit în alte părți ale Uniunii Europene.
Vremurile pe care le trăim, mai ales de când suntem membri ai UE, trebuie să-i facă pe agricultori să înțeleagă că regulile jocului sunt cu totul altele față de acum 20 de ani. Funcționăm într-o piață comună, unde toată lumea trebuie să se supună acelorași reguli. De aceea, fermierii trebuie să se folosească de ceea ce se poate ca să nu intre în conflict cu legea și, totodată, să-și atingă scopul – munca lor să fie prețuită la corecta valoare.
Cel mai important lucru este ca agricultorii să se asocieze. În acest fel ei pot să țină piept mai bine presiunilor făcute de traderii de cereale. Guvernarea USL a pus accent pe crearea unor structuri care să strângă în jurul lor tot mai mulți fermieri, astfel încât să le crească forța de negociere cu cumpărătorii produselor lor. Și totuși se înregistrează o inerție extrem de mare din partea agricultorilor la asociere.
Ca o continuare a acestei inițiative, se pune problema construirii de silozuri unde fermierii să poată depozita cerealele, și nu numai, în așteptarea unor prețuri corecte. Este ultima lor solicitare, ca să nu mai fie la mâna samsarilor de cereale. În România, marii comercianți de cereale sunt și proprietarii silozurilor, astfel că fermierii sunt dependenți de aceștia din toate punctele de vedere.