Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 iulie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mihăiță Calimente
Discurs
Astăzi doresc să vă spun câteva cuvinte despre cancer. Cancerul este o categorie de boli caracterizate printr-o diviziune necontrolată a celulelor și capacitatea acestor celule de a invada alte țesuturi din organism, fie prin creștere directă în țesuturi adiacente (invazie) sau prin migrația celulelor spre locuri mai îndepărtate în organism (metastază).
Nu vă speriați, stimați colegi, nu am venit astăzi în fața dumneavoastră pentru a vă ține o prelegere pe teme medicale. Nu pot însă să nu observ asemănarea izbitoare între „boala secolului” și Traian Băsescu. Și în cazul lui Traian Băsescu avem de a face cu o evoluție necontrolată în interiorul unui organism viu, care este societatea românească, și care atacă toate celulele sănătoase ale acestui organism, dezvoltându-se și atacând tot ce are acesta mai bun.
Mi se pare absolut corectă această comparație în condițiile în care Președintele României a atacat tot ce avea mai bun societatea românească: elite, morală, sistem de învățământ, intelectualitate, absolut tot.
Mai mult, Traian Băsescu a reușit să lovească și în structura națională a statului român, prin menținerea la guvernare, în vederea susținerii Guvernului său de marionete, a UDMR, partid care nu urmărește altceva decât împărțirea României și nerespectarea Constituției.
Chiar Traian Băsescu calcă în picioare Constituția României, transformând-o într-un preș la poarta Palatului Snagov, acolo unde a preluat pe față funcția de președinte al PDL.
Pentru România, metastaza nu este departe, dar, din punctul meu de vedere, comparația între Traian Băsescu și cancer se oprește aici, pentru că societatea românească începe să reacționeze. Această acțiune s-a văzut și zilele trecute în Parlament. Moțiunea nu a trecut, dar a rupt puternic din forța unei dictaturi asumate de Băsescu. Mai mult, afirm cu cea mai mare responsabilitate că Băsescu și PDL sunt terminate politic, pierzându-și cea mai mare parte din sprijinul popular.
Cu oamenii care nu mai cred în președintele lor și în guvern, cu un Parlament în care voturile împotriva Executivului, deși insuficiente, au fost mai multe decât cele în favoarea acestuia, teoria democratică spune un singur lucru clar: conducerea actuală a României este ilegitimă, trăsătură definitorie a unei dictaturi.
Ilegitimitatea însă nu poate dura o veșnicie, chiar regimuri dictatoriale mult mai puternice au avut un sfârșit tragic la un moment dat. Asta se va întâmpla și în cazul Băsescu – cancerul României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.