Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 martie 2009
other · adoptat
Ioan Nelu Botiș
Intervenție într-o problemă personală a domnului Ion Tabugan 42
Discurs
„Ateliere protejate pentru persoanele cu handicap”
Țara noastră se confruntă cu o situație gravă în ceea ce privește angajarea în muncă a persoanelor cu handicap. Scăderea generală a numărului locurilor de muncă din ultima perioadă a afectat și persoanele cu handicap, iar locurile de muncă protejate s-au diminuat sever.
Stimulentele legale și programele pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități au avut rezultate modeste. În majoritatea județelor țării nu sunt înregistrate decât foarte puține ateliere protejate pentru persoanele cu handicap, iar măsurile care încurajau agenții economici să angajeze persoane cu handicap nu au fost satisfăcătoare.
Atelierul protejat reprezintă spațiul adaptat corespunzător nevoilor persoanei cu handicap, în care aceasta desfășoară activități lucrative în conformitate cu abilitățile și capacitatea sa profesională. Atelierul protejat poate să reprezinte o formă utilă de terapie ocupațională și un prim pas spre reintegrarea în societate.
Conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, art. 79 alin. (2), sunt stipulate formele protejate de angajare în muncă, însă acestea necesită unele îmbunătățiri.
Propun un pachet de facilități pentru agenții economici care înființează ateliere protejate pentru persoanele cu handicap:
– susținerea și implicarea administrațiilor locale în crearea de ateliere protejate pentru persoanele cu handicap;
– elaborarea de politici publice în domeniul persoanelor cu handicap, astfel încât la nivel local să avem o implicare directă a autorităților în susținerea unităților cu regim protejat;
– atelierele protejate să poată accesa credite bancare cu dobândă avantajoasă susținută de Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap pentru dezvoltarea activității și pentru o perioadă de până la 10 ani. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.