Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 noiembrie 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Marian Ghiveciu
Discurs
„Atenție la defecțiunile inițiativelor legislative”
Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 296/2004 privind Codul consumului, a Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de plată și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producției, circulației și comercializării alimentelor a fost adoptată de Senat, în ședința din 31 octombrie 2011, în mod tacit.
Proiectul de lege sus-menționat are ca scop legiferarea obligației producătorilor de produse alimentare furnizate către retaileri de a emite documente de însoțire în care să fie specificat costul de producție al acestora, conform evidențelor contabile, precum și a obligației retailerilor de a aduce la cunoștință consumatorilor costul de producție al produsului. Consider că legiferarea sus-menționată, adică propunerea legislativă inițiată de PDL, este una abuzivă și nu are un fundament ancorat în sistemul legislativ românesc sau european, fiind în dezavantajul consumatorilor, al producătorilor autohtoni și al operatorilor economici și nu poate da naștere decât la confuzii și la dezechilibre ale mediului economic concurențial specific unei piețe libere necontrolate.
Obligativitatea afișării costului de producție pe documentele ce însoțesc produsele comercializate încalcă principiile concurențiale. Divulgarea unor informații confidențiale către public, precum costul de producție, are efect anticoncurențial, conform prevederilor Legii nr. 21/1996 – Legea concurenței. Cum costul de producție reprezintă un element esențial în gândirea strategiilor comerciale, răspândirea unei astfel de informații pe piață ar conduce inevitabil la comportamente abuzive sau neconcurențiale fără precedent.
Această propunere legislativă descurajează concurența loială, cinstită în dezvoltarea științifică și tehnologică și contravine principiilor constituționale.
Protecția concurenței loiale este un principiu constituțional [art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituția României], iar protecția secretului comercial reprezintă un aspect al concurenței loiale.
Această propunere legislativă va descuraja producătorii și comercianții, reducându-se astfel concurența pe piață, în detrimentul consumului. De asemenea, reînvie mercurialul, încercând să controleze piața prin metode proprii consumurilor planificate, când prețurile erau impuse, iar consecința era descurajarea producției și a comerțului. Mai mult decât atât, consumatorul final va resimți costuri mai mari ale produselor, asaltat fiind de multitudinea de informații pe care trebuie să le parcurgă la raft în luarea deciziei de cumpărare.
În lipsa de idei, principalul partid de la guvernare inițiază propuneri legislative care sunt în contradicție cu legislația europeană și care pot ucide mediul economic specific unei economii de piață.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .