Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 februarie 2008
Informare · informare
Valer Dorneanu
Discurs
Ați reținut, stimați colegi, această rectificare materială. Dacă, la dezbateri generale, dorește cineva să intervină? Din partea inițiatorului?
Vă rog să prezentați pe scurt proiectul.
## **Domnul Kovacs Carol Emil** _— secretar de stat_
## _la Departamentul pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Domnule președinte,
## Doamnelor și domnilor deputați,
Conjunctura internațională și intențiile României de a colabora, pe multiple planuri și în forme adaptate regulilor și exigenței pieței libere, precum și de a promova unele segmente industriale românești cu mare pondere în economie și rol bine definit la nivel global au determinat accesul industriei siderurgice, în anul 1993, ca membru observator al Comitetului Oțelului din cadrul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
Ministerul Economiei și Finanțelor a adresat, în martie 2005, cererea către Secretariatul General al Organizației, prin care România solicită calitatea de membru deplin în Comitetul Oțelului din cadrul OECD.
Acordul între Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică, OECD, și Guvernul României referitor la participarea României în calitate de membru în Comitetul Oțelului al OECD s-a încheiat în forma simplificată a schimbului de scrisori în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (2) al Legii nr. 590 din 2003 privind tratatele.
Conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 590/2003, Acordul dintre Organizația pentru Dezvoltare și Cooperare Economică și Guvernul României privind participarea României în calitate de membru în Comitetul Oțelului al OECD trebuie ratificat printr-o lege conținută în prezentul proiect.
Față de cele de mai sus, Ministerul Economiei și Finanțelor, în calitate de inițiator al prezentului act normativ, vă solicită adoptarea acestei legi.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.