Mihail Boldea

„Autonomia universitară trebuie respectată”

Autonomia universitară, întemeiată pe prevederile Constituției și ale legilor învățământului, precum și pe reglementări proprii, se manifestă prin libertatea de decizie a universității față de organismele statale sau politice, în probleme care privesc structura instituției, conceperea și desfășurarea activității de învățământ, de cercetare, administrativă, financiară, precum și în raporturile ei cu instituții similare din țară și din străinătate. Prin aceste cuvinte se definește în actul de căpătâi al universităților „Carta”, autonomia universitară.

Constat însă acum cu regret că aceste principii seculare ale universităților, instituții de învățământ superior cu tradiție în educația și pregătirea tinerilor pentru viață, nu mai sunt respectate în România anului 2010. Prin alineatul (b) al art. 39 din Legea învățământului nr. 84/2005, cu toate modificările și completările ulterioare, se stipulează că „organele alese, cu excepția rectorului, se confirmă de către senatul universitar. Rectorul se alege de către senat și se confirmă prin ordin al ministrului educației, cercetării și tineretului. O persoană nu poate ocupa funcția de decan sau de rector mai mult de două mandate succesive complete. Rectorul poate fi revocat din funcție de către senatul universitar, prin aceeași procedură folosită la numire”.

Deci, practic, se instituie un drept de veto al ministrului asupra deciziilor senatului universitar, lăsând posibilitatea legală miniștrilor de a abuza de puterea pixului.

Istoria recentă ne arată cel puțin două cazuri în care doi miniștri, de culoare politică diferită, interpretează după propria voință acest articol și abuzează de puterea conferită prin lege. Cazurile Lizuca Mihuț-Cristian Adomniței la Arad și Doru Tompea-Ecaterina Andronescu la Iași pun în evidență tocmai deficiențele acestui articol legislativ. Pentru a evita astfel de situații și a respecta litera legii, fără posibilitatea unor interpretări ambigue, am inițiat zilele trecute o propunere legislativă menită tocmai a întări și statua drepturile senatului universitar în raporturile cu Ministerul Educației. Astfel, prin acest proiect legislativ, fără a modifica esența legii, doresc crearea unui cadru legislativ care să permită respectarea de către autoritățile statului a autonomiei universitare.

Sper ca în spiritul dreptății și, de ce nu, al bunului-simț, să mă sprijiniți în acest proiect, pentru că dreptul universităților de a-și alege conducerea este statutar și nu are coloratură politică.