Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 martie 2014
Declarații politice · adoptat tacit
Mircea Gheorghe Drăghici
Discurs
„Autostrada Pitești–Sibiu”
Joi, 20 martie anul curent, prim-ministrul Victor Ponta a avut o vizită de lucru în Pitești, pentru o întâlnire cu reprezentanții Dacia – Renault. Cu această ocazie, cel mai important mesaj al șefului Guvernului a fost că actualul Cabinet va face autostrada care să lege Piteștiul de Sibiu.
Am văzut că anumiți colegi din opoziție reclamă lipsa acestei autostrăzi și speculează plecarea grupului Dacia – Renault din România. Asemenea gesturi incalificabile ne demonstrează că acești politicieni nu își doresc binele pentru România, acest lucru fiind dovedit și de perioada în care Guvernul Boc a fost la putere și a încercat cu toate forțele să stopeze dezvoltarea prin blocarea fondurilor europene, prin tăierea locurilor de muncă, prin gonirea investitorilor străini din țară. De ce nu au făcut dânșii această autostradă pe care o consideră de o importanță strategică? Vă reamintesc că președintele acestei țări, în cei 15 ani cât a fost ministru, primar și președinte, n-a făcut niciun kilometru de autostradă!
Ceea ce este cu adevărat important este că Guvernul Ponta susține construcția autostrăzii Pitești–Sibiu, fiind primul care face ceva concret în vederea demarării acestui proiect mare de infrastructură. Astfel, în acest an se lansează licitația în vederea realizării studiului de fezabilitate pentru acest tronson de autostradă. Mai mult, premierul a menționat că din programul 2007–2013 de autostrăzi s-au alocat cei 25 de milioane de euro pentru actualizarea studiului de fezabilitate, iar din 2015 vor începe lucrările pe baza noului studiu de fezabilitate din ambele capete, și dinspre Sibiu, și dinspre Pitești. Pitești–Curtea de Argeș va fi primul tronson finalizat, în timp ce autostrada completă Pitești–Sibiu va fi finalizată din programarea 2014–2020.
Fac un apel la colegii din opoziție să își amintească de fiecare dată când lansează un atac mincinos că au fost la putere un număr foarte mare de ani, timp în care au avut ocazia de a-și demonstra capabilitățile. De exemplu, pe subiectul scumpirilor la carburanți, toți așa-zișii reprezentanți ai dreptei ar trebui să tacă. În guvernarea USL, prețul la motorină a scăzut cu 2%, iar cel al benzinei cu 3%.
Pe vremea guvernelor PDL, motorina s-a scumpit cu 90%, iar benzina s-a scumpit cu 70%. Vă amintesc că în ianuarie 2009 prețul benzinei era de 0,67 euro/litru, iar cel al motorinei era de 0,79 euro/litru, în timp ce în ianuarie 2012, un litru de benzină costa 1,28 euro/litru, iar motorina era 1,34 euro/litru. În acea perioadă doamna Udrea nu ieșea în stradă să protesteze pentru creșterea acestor prețuri, ceea ce ne indică faptul că pe dumnealor nu îi interesează prețul la combustibil, ei fiind singurii care au prosperat economic, în timp ce românilor le erau tăiate salariile și pensiile.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .