Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 septembrie 2014
Dezbatere proiect de lege
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
Având în vedere că moțiunea de cenzură a Partidului Democrat Liberal se dovedește – ca, în general, acțiunile de opoziție ale PDL – fără obiect, vreau să folosesc acest moment în care mă adresez Parlamentului României ca să fac un apel la schimbarea modului în care ne raportăm putere – opoziție.
În primul și în primul rând, am auzit candidatul PDL că, dacă va fi președinte, primul lucru, schimbă majoritatea. Și mi-am adus aminte că am mai auzit lucrul ăsta la Traian Băsescu, și mi-aș dori să nu mai avem un președinte ca Traian Băsescu.
Am văzut la cei de la PDL că, iarăși, au depus plângeri penale. În afară de plângeri penale între ei și împotriva altora, nu am văzut nicio acțiune de campanie, de guvernare, o acțiune de opoziție din partea PDL. Ce făcea domnul Băsescu, plângeri penale, faceți și dumneavoastră. Aveți grijă să nu aveți frați, ca să nu pățiți ca cel căruia îi plac plângerile penale.
Mai departe, am văzut că domnul Băsescu, în general, se plângea la instituțiile europene. Am văzut o scrisoare prin care liderul PDL, domnul Blaga, și mâna sa dreaptă, domnul Iohannis, au trimis la Bruxelles să nu fie numită Corina Crețu comisar european pe politici regionale.
Mulțumesc președintelui desemnat, domnul Juncker, și Parlamentului României, și Parlamentului European, care respectă interesul României, și vom avea un comisar european pe politici regionale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.