Radu Zlati

„Avem nevoie de o nouă Lege a educației naționale” Chiar Constituția noastră a consacrat învățământul românesc ca fiind o prioritate a statului român. De asemenea, o lege organică, adoptată de către Parlament, a stabilit ca acestui sector primordial al dezvoltării societății românești să i se aloce minimum 6% din produsul intern brut. Cu toate acestea, bugetul pe care Parlamentul României l-a alocat ministerului de resort (să adăugăm aici și cercetarea, care a fost la un moment dat comasată în cadrul aceluiași minister) a scăzut dramatic în ultimii ani. Vom vedea în ce măsură bugetul pe care îl vom aproba pentru anul 2014 va putea remedia măcar parțial acest fenomen al subfinanțării învățământului – eu, personal, voi lupta pentru revenirea la o bugetare a MECTS de minimum 4%. Dar nu despre bani vreau să vă vorbesc acum și aici, ci despre Legea educației naționale.

Nu vă voi vorbi despre bani pentru că (este aceasta o convingere personală) situația proastă a învățământului românesc, și cu precădere a învățământului preuniversitar, nu decurge doar, și nici măcar prioritar, din alocarea a prea puțini bani către învățământ. Desigur, mai mulți bani ar putea ajuta la o oarecare ameliorare a situației din educație, în special în domeniul dotării materiale și al salarizării cadrelor didactice, dar nu îmi fac iluzii – această ameliorare a sistemului nu ar fi direct proporțională cu creșterea alocărilor bugetare. În fapt, după 1989, finanțarea învățământului românesc, dincolo de oscilațiile datorate mersului general al economiei, a fost mult superioară finanțării din epoca comunistă, cu rezultate mai mult decât contradictorii. Deci, dacă suntem nemulțumiți de evoluția postrevoluționară a învățământului românesc, cauzele trebuie căutate în altă parte.

Noi cu toții (politicieni, societate civilă, profesioniști în domeniul educației) am fost de acord că Legea educației naționale nr. 1/2011 a fost o lege în ansamblul ei proastă – atât de proastă încât nici măcar guvernanții care au croit-o după chipul și asemănarea lor nu au îndrăznit să o supună unei largi dezbateri publice, inclusiv unei dezbateri parlamentare. Și totuși nici azi, în 2013, nu s-au făcut pași semnificativi în vederea unei noi Legi a educației. Ne limităm să peticim legea domnului Funeriu, să îndreptăm pe ici-colo acele elemente care vin în contradicție flagrantă cu realitatea școlii românești sau cu interesele pe termen mediu și lung ale acesteia. Dar oricât am petici o lege proastă, ea nu devine în esență o lege bună.

De aceea, vin în fața Domniilor Voastre cu rugămintea de a influența, fiecare în partidul pe care îl reprezintă în această aulă, în sensul realizării unei noi Legi a educației naționale, o lege care să corespundă, cât mai mult posibil, nevoilor de educație și de formare profesională nu doar ale anului 2014, ci mai ales ale deceniului 3 al secolului XXI. Avem nevoie pentru aceasta de curaj, bună-credință, vocație a dialogului cu societatea civilă, profesionalism și mai ales de responsabilitate. Să sperăm că vom da dovadă de aceste calități.