Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2013
Declarații politice · respins
Ion Diniță
Discurs
„Avertismentul Prințului Charles”
Ceea ce eu personal am subliniat în repetate rânduri, respectiv faptul că statul român trebuie să fie extrem de preocupat de protecția mediului, a fost întărit zilele trecute de către moștenitorul Coroanei Britanice. Prințul Charles de Wales al Marii Britanii a transmis autorităților române un mesaj extrem de sugestiv, referitor la pericolul dispariției pădurilor românești și la distrugerea biodiversității, capitole care încă ne plasează pe primele locuri la nivel mondial. Cunoscut susținător al României, Prințul Charles de Wales a afirmat, cu prilejul lansării unui film excelent de promovare a țării noastre, că pierdem trei hectare de pădure virgină pe oră, iar jumătate din acest fenomen are loc tocmai în zonele care ar trebui să fie protejate prin lege și prin intervenția autorităților statului.
În opinia mea, protejarea pădurilor virgine și cvasivirgine trebuie să constituie o prioritate pentru Ministerul Mediului, cu atât mai mult cele existente în parcurile și rezervațiile naturale.
Moștenitorul tronului britanic a lansat un avertisment extrem de concret pentru noi, afirmând că una dintre comorile României, pădurile, denumite de Excelența Sa „frumusețea neatinsă”, sunt în pericol iremediabil de dispariție. Prințul Charles, fără îndoială un personaj mult mai important pentru noi decât orice minister sau orice ambasador extern, a reiterat că România este unul dintre puținele locuri în care mai există întinderi uriașe de păduri virgine, care sunt o adevărată sărbătoare a biodiversității și găzduiesc o treime din populația Europei în ceea ce privește urșii bruni, lupii și râșii. „Aceasta face din Carpații românești o comoară neprețuită pe un continent care de mult și-a pierdut astfel de comori sălbatice. Ceea ce dumneavoastră aveți aici, în România, a devenit de o raritate extremă. Pădurile înfloritoare pot fi înlocuite însă cu peisajele mohorâte pe care le vedem în ultimul timp în multe locuri din Europa”, ne-a transmis Prințul Charles în mesajul său. De altfel, chiar nepotul Excelenței Sale, micul prinț George de Cambridge, a primit recent o pajiște cu flori sălbatice pe dealurile Transilvaniei, din partea contelui Tibor Kalnoky, un mare prieten ecologist al Prințului Charles, care are grijă de o proprietate din Transilvania a fiului celui mare al Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Dacă nu vom avea grijă, s-ar putea ca micul prinț să nu mai poată beneficia la maturitate de cadoul primit.
Militant activ pentru dezvoltarea agriculturii ecologice a României, precum și pentru menținerea în starea actuală a bogățiilor naturale unice în lume pe care noi le avem de la natură și de la Dumnezeu, Prințul Charles a tras un serios semnal de alarmă pentru România: „Unul din motivele pentru care întotdeauna mi-a făcut mare plăcere să revin în România este frumusețea naturală extraordinară a peisajelor sale și a pădurilor sălbatice virgine din munții Carpați, însă toate acestea pot să dispară cu rapiditate. În anumite zone deja este prea târziu și situația se înrăutățește în fiecare zi”, a subliniat oficialul britanic.