Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 iunie 2008
procedural · retras
Doina Elena Dascălu
secretar de stat în Ministerul Economiei și Finanțelor
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, doamna președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Guvernul nu susține promovarea acestei inițiative legislative.
Dincolo de faptul că nu are temei, întrucât dreptul titularilor nu a fost îngrădit — titularii au avut acces la sumele pe care le-au depus la CEC — aceasta exercită o influență nefavorabilă asupra bugetului, conform metodologiei S.A. Se adiționează la deficit, ca și cum ar fi efectiv o cheltuială a bugetului de stat, și, pentru aceasta, intrăm sub incidența prevederilor art. 138 din Constituție, care prevăd că, în momentul în care facem cheltuieli sau prevedem cheltuieli suplimentare, trebuie să precizăm și sursele de venit. Acestea sunt motivele pentru care Guvernul nu susține această inițiativă legislativă. Practic, ne influențează deficitul, majorează deficitul aprobat privind bugetul anului 2008. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.