Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 noiembrie 2015
Informare · respins
Dan Popescu
Discurs
Aveți dreptate, domnule deputat. Ne cerem scuze.
Într-adevăr, planul de măsuri nu a fost printat la mine în documentul respectiv, dar pot să vă spun că s-au luat următoarele măsuri: s-a înființat Garda Forestieră, prin mărirea numărului de angajați să ajungem la numărul de un inginer la 12 mii de hectare; s-au dotat atât cu mașini, cât și cu combustibil, pentru a putea să fie operativi și să facă
brigăzi mobile cu celelalte organe de control din România; de asemenea, s-a dezvoltat și este în avizare CTI interministerial – dezvoltarea sistemului informatic, care să integreze toate celelalte sisteme, inclusiv „Radarul pădurii”, SUMAL-ul și amenajamentele, și toate celelalte, astfel încât după circa un an, un an jumătate, cât prescriem că se va implementa acest program, vom ști de la amenajamentul pădurii până la prelucrare de unde este lemnul, cine a fost, cine l-a pus în valoare și toate celelalte. Și asta se va face în timp util.
De asemenea, am început să încheiem protocoale cu celelalte instituții. Avem protocol cu vămile, avem protocol cu Ministerul de Interne, cu Jandarmii, cu Poliția, astfel încât prin acea dezvoltare a sistemului informatic să nu mai fie numai cei 674 de ingineri care controlează la data asta sau care vor controla modul de exploatare a pădurilor, vor fi în jur de 20 de mii de agenți care pot să constate anumite contravenții, adică pot să intervină în acest sistem și cei din cadrul Poliției, din cadrul Jandarmeriei, al Poliției de Frontieră, al Vămii.
De asemenea, vom deschide un punct permanent în Vama Constanța, vom face un birou în cadrul noii Gărzi Forestiere, care va lucra 24 din 24 referitor la ce iese din țară prin vamă.
Mulțumesc frumos. Mă scuzați, nu s-a printat și de aici...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.