Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 martie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Ion Melinte
Discurs
„Aveți grijă de pâinea cetățenilor”
Îmi fac datoria să atrag atenția, ori de câte ori este nevoie, asupra faptului că agricultura nu este o simplă ramură a economiei naționale.
Până nu este prea târziu, noi toți, și în primul rând puterea, trebuie să recunoaștem că securitatea alimentară este prioritară.
Insecuritatea alimentară reprezintă o „materie primă” extrem de explozivă, care duce la haos, violență și destabilizare. Nimic nu poate destabiliza mai repede o țară și sistemele ei ca înfometarea societății.
Pornind de la aceste aspecte foarte importante și unanim recunoscute, agricultura va trebui să fie prioritatea numărul 1 în politica țării, a puterii.
Oamenii ogoarelor merită să fie priviți ca făuritorii celei mai pretențioase mărfi – „hrana”, chiar dacă ei stau liniștiți în durerea lor și nu blochează șoselele țării cu tractoare și combine.
Este necesar să se creeze climatul legislativ favorabil pentru finanțarea proceselor agricole la producătorul agricol prin toate căile posibile.
Corectarea tuturor abuzurilor efectuate în lumea satelor stă, de asemenea, la baza relansării agriculturii.
Chiar dacă se lucrează pământul cu resurse limitate, din cauza sărăciei rurale, se pot face minuni dacă și numai dacă legile bunului-plac vor fi înlocuite cu „legi sănătoase”, care să purifice ogoarele de omizile nesătule ale corupției.
S-a dovedit în 2011 că singurul „investitor” în aproape toată agricultura românească, singurul „reformator” și singurul care se mai gândește la necazurile și la disperarea agricultorilor rămâne Marele și Bunul Dumnezeu, care ne-a dat apa pentru culturi.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.