Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2010
Declarații politice · retras
Nicolae Jolța
Discurs
„Axioma Guvernului Boc”
Datorită stării proaste a DN 76 Deva – Oradea, cei 181 de kilometri de drum național sunt în prezent evitați de conducătorii auto, traficul derulându-se pe variantele Alba Iulia – Cluj – Oradea sau Deva – Arad – Oradea, fapt ce duce la o supraaglomerare a celor două rute din vestul țării.
DN 76 traversează două orașe (Vașcău și Ștei), două municipii (Brad și Beiuș), dar și stațiunea Băile Felix, lucrările de modernizare ale DN 76 având – pe lângă avantajul diminuării distanței dintre Deva și Oradea și al descongestionării traficului pe două dintre cele mai aglomerate rute din țară – avantajul de a contribui la relansarea economică a orașelor pe care le traversează, dar și a stațiunii Băile Felix, un acces auto facil favorizând dezvoltarea economică și turistică a zonei.
În ciuda faptului că CNADR anunțase încă din anul 2008 că va utiliza aproximativ 61 milioane euro pentru începerea lucrărilor de modernizare a 50 de kilometri din DN 76, în anul 2009, răspunzând unei interpelări prin care am solicitat informații suplimentare, domnul ministru Berceanu m-a informat că ministerul se confruntă cu procedura de atribuire a contractului de execuție a lucrărilor, aflată în stadii diferite în funcție de tronsoane, urmând ca, la finalizarea acesteia, să înceapă efectiv execuția lucrărilor, care, conform contractului, ar mai fi durat încă 24 de luni.
În acest an, am adresat domnului ministru o nouă interpelare, pe același subiect, sperând ca, după un an de zile, termenul de finalizare a lucrărilor să fie mai aproape. Dar nu. Nu numai că lucrările nu se apropie de finalizare, așa cum ar fi fost normal, dar termenul de execuție a acestora s-a mărit de la 24 de luni la 36 de luni într-un singur an. Și poate
că ăsta nu e cel mai grav lucru, ci faptul că procedura de atribuire a contractului de execuție nu a fost încă finalizată, prin urmare execuția lucrărilor de reabilitare nu a fost demarată nici acum.
Cum este posibil ca un proiect pentru care guvernarea liberală găsise inclusiv sumele necesare executării lucrărilor încă din anul 2008 să nu fie demarat nici măcar în anul 2010? Cum este posibil ca o procedură de atribuire a unor contracte de execuție să dureze mai mult de doi ani sau termenul de execuție să crească în fiecare an cu încă 12 luni?
Matematic, asta înseamnă că, anul viitor, termenul de execuție a lucrărilor va crește de la 36 la 48 de luni, fapt ce poate constitui un fel de axiomă a guvernării Boc, respectiv ce Guvernul liberal putea face în 24 de luni, noi putem realiza în 48, dacă și numai dacă finalizăm procedura de atribuire a contractelor de execuție în mai puțin de 3 ani.
Din fericire, termenul de executare a lucrărilor de reabilitare la DN 76 Deva – Oradea a devenit deja mai mare decât perioada de guvernare a Guvernului Boc și deci există speranța ca cetățenii să încredințeze la următoarele alegeri sarcina reabilitării DN 76 și a României, în general, unui alt guvern, responsabil și serios, care să guverneze pentru toți românii, nu să asigure profituri doar propriei camarile politice.