Nu vă speriați, pensionarii români nu s-au organizat încă în bande.
Doar câțiva germani vârstnici – care și-au pierdut economiile de-o viață ca urmare a investițiilor „deștepte” făcute de consilierul lor în produsele _subprime_ din SUA – l-au sechestrat pe savantul lor sfătuitor și i-au cerut returnarea banilor.
Pensionarii noștri nu pot să investească nici măcar într-o rezervă de aspirine și nu au văzut în viața lor cum arată la față un consilier financiar. În curând, pensionarii români ar putea să-l sechestreze doar pe poștașul care le aduce pensia calculată după noua lege a androidului politic Boc.
Deci nu despre Securitate – sperietoare bună la toate – este vorba în titlu, ci despre securitatea legislativă a drepturilor sociale, despre securitatea legislativă a drepturilor care decurg din contractul social pe care cetățeanul consideră, cu just și drept temei, că l-a încheiat cu statul român. Pensionarii de azi au contribuit la sistemul public de pensii crezând că, în schimbul plății contribuțiilor sociale legale, și-au achiziționat un drept stabilit conform legii, care-i obligă să plătească și contribuțiile.
Anumite categorii de pensionari au acceptat o viață întreagă să servească sub drapelul statului român, crezând că statul român și națiunea română au suficientă onoare încât să-și respecte obligațiile asumate atunci când a pretins și a primit jurământul de credință.
Dar tinerii patrioți și entuziaști de ieri, pensionarii militari români de azi, au greșit. Nu și-au închipuit o clipă, în tinerețea lor, că vor apărea și se vor cățăra în jilțurile puterii publice noii fanarioți, precum Băsescu, Boc, Oprea, Șeitan, Vlădescu, Marian Sârbu și acoliții. Pentru acești briganzi și bastarzi ai politicii clanurilor mafiote, principiile de drept nu au nicio valoare. Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și protocoalele suplimentare sunt apă de ploaie. Pentru acești violatori ai principiilor imuabile ale statului de drept și justiției sociale nu există Constituție, nu există lege, nu există drepturi constituite odată cu obligațiile definite de ordinea juridică a asigurărilor sociale.
Începând cu Legea nr. 19/2000, calculul pensiilor nu se mai face prin metoda anuităților, ci prin metoda punctelor. Societatea a acceptat atunci schimbarea modului de calcul al pensiilor, conștientă fiind de dificultățile economiei naționale. O nevolnică și proastă guvernare nu s-a dovedit a fi în măsură să însănătoșească sistemul asigurărilor sociale pe baza legii din 2000 și, drept consecință, vine cu un nou proiect de lege, care transformă pensia publică dintr-un venit de natura „salariului decalat”, așa cum o recunosc în jurisprudența lor CEDO și Curtea Europeană de Justiție, într-o păcăleală nedemnă a bătrânilor și introduce indexarea anuală a pensiilor cu rata inflației din anul precedent și cu o parte regresivă din creșterea reală a salariilor, iar corelarea cu salariul scade în fiecare an de aplicare a noii legi și se stinge în 2030.
Dacă legea se va adopta, pentru pensionarii români, în totalitatea lor, dispoziția Constituției din articolul 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor...”, nu mai înseamnă nimic.
Legea androidului politic Boc confiscă, în parte, drepturile definite și achiziționate în trecut de către pensionari, așa cum ei le cunoșteau atunci când au plătit contribuțiile sociale.
Prevederea constituțională referitoare la caracterul neretroactiv al legilor ar trebui să fie garanția constituțională a securității legislative. În alte țări chiar așa funcționează. Tribunalul constituțional din Polonia nu a permis Guvernului să aducă atingere drepturilor sociale anterior definite și
achiziționate de pensionarii polonezi. Judecătorii au interpretat această dispoziție constituțională ca înglobând principiul drepturilor câștigate în domeniul drepturilor sociale și au obligat Guvernul să recunoască expresia integrală a acestor drepturi nu doar pentru pensionarii din prezent, ci și pentru pensionarii din viitor, pentru perioadele de timp în care au plătit contribuții sub vechea legislație. Iar Guvernul polonez a trebuit să prevadă în legi și perioade de tranziție.
Proiecția legislativă a sistemului unitar al pensiilor, susținută de clica boccilor care guvernează România, sfidează principiile de drept, logica și cetățenii. Legea asta este un excrement portocaliu, cu sânge roșu, care pute chiar mai rău decât Legea unică a salarizării.
*
„România a devenit o țară în care nimic nu este ceea ce pare a fi. Înțelepciunea și umorul poporului sancționează impostura guvernării”
La noi, în România.
Salariile cresc scăzând și pensiile sunt tot mai mari, fiind reduse, iar medicamentele gratuite trebuie cumpărate, deoarece plătim asistență medicală gratuită.
La robinet, apa caldă curge rece, iar apa potabilă nu e bună de băut. Trăim în frig plătind tot mai multă căldură.
Avem un președinte care spune mereu adevărul, dar fiecare promisiune a lui se dovedește a fi o minciună. Culmea, la fel se întâmplă și cu prim-ministrul.
Premierul știe totdeauna ce vrea românul, fără să-l întrebe niciodată.
Banii țării sunt tot mai puțini și avem tot mai mulți miliardari.
Poporul primește tot mai mult, iar numărul săracilor sporește în fiecare zi.
Cel mai performant Guvern ales de Parlament este acela care tocmai fusese destituit pentru incompetență.
Fiecare ministru jură azi, cu mâna pe Biblie, că dorește binele poporului și de a doua zi pornește un program menit să-l distrugă.
Salariile profesorilor au crescut cu 50% prin reducerea cu 15%. Într-un singur an au fost create 200.000 locuri de muncă și, ca urmare, numărul șomerilor a crescut cu 700.000.
Este garantată libertatea de exprimare a cetățeanului din cauza efortului serviciilor speciale de a le asculta, în fiecare clipă, telefonul.
Libertatea presei este sfântă, de aceea ajung în stare de faliment tot mai multe ziare antiguvernamentale.
S-a redus cu peste 60% numărul taxelor și impozitelor, dar plătim cu 20% mai mult taxe și impozite. S-au desființat peste 100 de agenții guvernamentale prin creșterea numărului angajaților în plată al acestora cu circa 10%.
Cabinetul premierului a fost micșorat, desființat chiar, prin angajarea în plus a câtorva zeci de consilieri personali ai prim-ministrului.
Constituția este respectată de guvernanți prin încălcarea fiecărui paragraf al ei, sub îndrumarea atentă a primministrului, care este doctor în drept constituțional. Din nou, culmea, la fel procedează și președintele!
Legile cele mai bune în România sunt cele care nemulțumesc pe toată lumea.
Avem și o instituție denumită Direcția Națională Anticorupție care a obținut rezultate remarcabile în lupta împotriva corupților, fără să fie condamnat vreun corupt. Ca
urmare, fără niciun corupt, am devenit țara cea mai coruptă din Europa!
Deși 60% din alegătorii cu drept de vot au optat pentru un președinte sau altul, adevăratul șef al statului a fost desemnat de „flacăra violet”.
O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane.
Am fost o țară fără premier două luni, având concomitent trei prim-miniștri: unul demis, unul interimar și unul desemnat.
Împrumuturile externe împovărătoare, menite să scoată țara din criză, adâncesc și mai grav criza.
Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară.
Am intrat în Uniunea Europeană, trăim mai bine, dar o ducem de două ori mai prost.
Speranța de viață este tot mai mare prin creșterea fără precedent a mortalității.
Școala este gratuită pentru toți copiii, plătindu-se taxe școlare tot mai mari.
Pentru copiii preșcolari s-au înființat mai multe grădinițe din cauza reducerii drastice a numărului celor existente.
Analfabeții nu numai că pot citi, dar ei chiar învață legea circulației și obțin permisul de conducere.
Turismul a cunoscut o creștere nemaiîntâlnită, ca urmare a scăderii numărului turiștilor cu peste 50% față de anul precedent.
S-au luat măsuri hotărâte de întărire a economiei prin desființarea a câte 20.000 de întreprinderi lunar.
Deși, prin străduința Guvernului, se produc anual 10 pâini pe cap de locuitor, fiecare cetățean are asigurată cel puțin o pâine în fiecare zi.
Agricultura noastră poate hrăni 80 de milioane de oameni, ca urmare, peste 80% din mâncarea zilnică a românului este adusă din alte țări.
Petrolul produs de noi este cel mai ieftin din lume. Cum reușim? Îl plătim cu prețul cel mai mare din Europa. Cu gazele se întâmplă la fel.
Construim în fiecare an sute de kilometri de autostradă și, ca urmare, avem autostrăzi tot mai puține, iar gropile din carosabil devin tot mai numeroase, întrucât le astupăm continuu cu asfalt.
Oricare altă țară cu atâtea minuni adunate laolaltă ar fi dispărut de mult. Noi continuăm să existăm, curioși să mai vedem de ce mai pot fi în stare saltimbancii Circului de Stat „Palatul Victoria”.
*
„Mișcarea social-democrată în fața unor grave și iminente amenințări ale adversarilor ei tradiționali”
Mișcarea social-democrată din România, reprezentanta și apărătoarea autentică a aspirațiilor, drepturilor și intereselor celor mai largi categorii ale populației, se află în prezent în fața unor grave și iminente amenințări ale adversarilor ei tradiționali, aflați într-o ofensivă cinică și brutală de atac antidemocratic la valorile simbol al social-democrației: libertatea, egalitatea, justiția și solidaritatea.
Adversarii noștri politici au pervertit valorile supreme ale democrației, garantate de Constituția României, în obiecte ale unui troc venal cu voturi, dezertori și trădători politici, prin care tot felul de neaveniți, cățărați prin fraudă în jilțurile puterii, își consolidează și prelungesc regimul autoritaristdictatorial, în încercarea de a amâna răspunderea în fața adevărului, dreptății și justiției, pentru guvernările incompetente, bazate pe minciună, impostură și trădare.
Este o dramă, în primul rând morală, înainte de a deveni dezastrul unui partid, să asistăm la întărirea puterii principalului adversar politic, nu atât prin racolarea de competențe, cât mai ales prin diminuarea capitalului de imagine al social-democrației, intrate, chipurile, în criză doctrinar-ideologică, din moment ce membri marcanți ai mișcării social-democrate își caută identitatea în rândurile altor orientări politice. Asemenea momente au mai existat în istoria social-democrației românești și ele au fost exploatate de extrema stângă comunistă pentru a-i eticheta pe socialdemocrați ca oportuniști. Ce ironie a sorții! Aceeași etichetă ar putea pune istoria când vor fi judecate gesturile, actele și faptele acelor parlamentari social-democrați care s-au lăsat amăgiți de demagogia de stânga a unei guvernări de dreapta!
Să fim realiști, să fim lucizi, să judecăm lucrurile la rece. Toate partidele politice sunt în criză, dar criza partidelor aflate la putere este mai amplă și mai profundă decât a partidelor din opoziție. Degringolada valorilor de identitate politică este acută în eșichierul partidelor aflate la putere, ceea ce și explică încercarea lor de a escamota responsabilitatea unei guvernări falimentare pe seama atragerii unei părți a opoziției la o aparentă guvernare, o diversiune tipic neostalinistă, care și în timpul regimurilor comuniste a menținut un pluralism politic aparent în Polonia, Ungaria, RD Germană, țări în care rezistența anticomunistă s-a manifestat amenințător până la jumătatea anilor ’50.
În realitate, opoziția democrată, în principal Partidul Social Democrat, ca cea mai numeroasă forță politică a acesteia, dar și alte partide, este sistematic supusă presiunilor și operațiunilor profesionist instrumentate, inclusiv din exteriorul țării, pentru a fi slăbită ideologic, organizatoric și moral, apoi discreditată și decredibilizată, pentru a li se slăbi susținerea populară.
Partidul Social Democrat, în confuzia ideologică creată, și ca urmare a inconsecventelor interese, se confruntă cu pierderea unor membri marcanți, inclusiv din conducerea anterioară recentului congres.
Nu este cazul să supraestimăm ceea ce se întâmplă, mai cu seamă că scenariul pare a fi scris în ideea prelungirii expunerii mediatice negative a partidului, îndeosebi de la trecerea sub totalul control al Palatului Cotroceni și al Comunității Naționale de Informații (ca să nu mai discriminăm meritele vreunui serviciu!) a întregului spațiu al comunicării publice.
Trebuie să observăm și să desprindem concluzii din faptul că membri din eșaloanele de conducere și parlamentari ai partidului, insuficient de puternici în convingerile morale și labili ideologic, au fost atent studiați în părțile lor slabe, li s-au exploatat vulnerabilitățile și au fost puși în situații fără altă ieșire decât pactizarea cu adversarul politic, fie chiar și sub străvezia mască a unui așa-zis grup al independenților, al căror număr crește de la zi la zi, cu ajutorul mijloacelor și metodelor secrete ale unor structuri speciale, care înțeleg să apere stabilitatea politică – valoare fundamentală a securității naționale – prin eliminarea opoziției și crearea unui Parlament total aservit, în măsură să legifereze experimentele marilor companii trasnaționale, aflate în căutarea soluțiilor de proprie supraviețuire, pe seama țărilor în curs de dezvoltare. Să reflectăm atenți la semnificațiile adânci a ceea ce se întâmplă și să nu avem îndoieli că miroase a trădare a intereselor naționale.
Perspectiva sau realitatea pierderii a zeci de parlamentari ar însemna ca Partidul Social Democrat să nu mai aibă reprezentarea legislativă, concordanța voinței electoratului, și să nu mai fie o voce puternică în Parlamentul României. Această stare de lucruri ne obligă să avem, cât mai grabnic posibil, o foarte serioasă dezbatere, de jos în sus, a cauzelor pentru care s-a ajuns în fața unei crize, posibil aparente, dar certe, dacă nu vom lua atitudinea necesară.
La recentul congres nu s-au dezbătut probleme de fond ale doctrinei, politicii, strategiilor și tacticilor politice. Ne-am rezumat simplist la o „rotație” a conducerii, fără aprofundarea cauzelor care au făcut-o necesară, fără a ne propune o corecție a platformei-program a partidului, care este și ea în legătură de cauzalitate cu ceea ce se întâmplă în prezent.
Dezideologizarea partidelor este o realitate pe care globalizarea o va accentua, fiindcă globalizarea nu are decât o singură ideologie: interesul economiilor transnaționale, fără legătură cu națiunile și guvernele statelor naționale. Într-un asemenea context, Partidul Social Democrat, prin vocea fostului președinte, a ezitat când trebuia să fie ferm, a tăcut când trebuia să aibă o voce puternică și a vorbit când trebuia să asculte. Consecința: linia strategică social-democrată, care garanta o victorie netă în alegerile parlamentare și prezidențiale, a fost compromisă de inabilitatea tactică a celui care a pus interesele grupului său de interese și ale familiei sale deasupra intereselor partidului. Într-un fel, este un câștig. România a fost salvată de varianta Manuela a Elenei Ceaușescu!
Pentru faptul de a se fi ajuns în această situație, responsabilitatea este colegială. Mă abțin să afirm categoric că oportuniștii și lașii au fugit, iar temerarii au rămas. Nici unii, nici alții nu au oprit evoluțiile negative din partid când era posibil, dar foarte incomod.
Să considerăm depășită această situație, fiindcă cele ce s-au întâmplat au devenit istorie. O istorie ale cărei greșeli să nu le mai repetăm.
Depășirea conjuncturii în care ne aflăm în acest moment presupune să evaluăm impactul provocărilor globalizării asupra vieții politice a popoarelor, cu picioarele pe pământul României și cu gândul și fapta la locuitorii ei.
Dar, în cazul nostru, nu este vorba, în principal și neapărat, de o dezideologizare consecință a globalizării, ci de una determinată de conjuncturi și interese ale adversarilor politici interni și externi ai social-democrației.
Unii dintre noi cunoșteam câte ceva despre disconfortul produs de un partid social-democrat cu o puternică susținere populară și am încercat să atragem atenția asupra faptului că suntem ținta unor acțiuni de slăbire organizatorică, de încurajare a facțiunilor, de fracturare și destructurare. Nu am putut mobiliza vigilența și fermitatea reacțiilor, iar urmarea a fost aceea că atacurile împotriva noastră au căpătat direcție și scop de surpriză politică. La un asemenea rezultat este imposibil să se fi ajuns fără încălcarea obligației de abținere politică a instituțiilor speciale responsabile să vegheze la neutralitatea politică a sistemului securității naționale.
Dacă așa-zisul grup al independenților nu și-ar fi declarat susținerea fără rezerve a unui Guvern care devine ridicol prin incompetență și minciună, a unui Guvern marionetă a camarilelor trădătoare ale intereselor naționale, poate că am fi înțelegători față de motivațiile și pretextele unora dintre cei care ne-au părăsit.
Dar lucrurile evoluează într-o direcție și mai periculoasă. Cât de firesc este ca un ministru al apărării naționale, fost
membru al Partidului Social Democrat, să uzeze de autoritatea și facilitățile speciale ale funcției sale pentru subminarea partidului care l-a propulsat în cariera politică, proiectând să-i contrapună o așa-zisă Uniune Națională pentru Progresul României? Dacă această împrejurare ar fi o expresie inocentă a pluripartidismului și democrației, faptul în sine ar fi salutar.
Circulă, deocamdată, zvonul că ministrul apărării va încerca atragerea în acest partid a zeci de mii de militari în rezervă în schimbul promisiunii că nu vor fi afectați de noua lege a pensiilor.
Nu trebuie să fim naivi și miopi politic în fața încercărilor inițiatorului Uniunii Naționale pentru Progresul României de a fuziona, chiar înaintea constituirii, cu proiectata Alianță de Stânga, pregătită de alți foști membri marcanți ai Partidului Social Democrat.
Desigur, plecarea unor membri importanți ai partidului este regretabilă, ca fapt în sine, deoarece denotă lipsa capacității de apărare a rândurilor noastre, dar, în același timp, nimeni nu este de neînlocuit, iar pe cei care nu au ales lupta în interiorul partidului și au făcut dovada că nu ideologia social-democrată a contat în exprimarea opțiunii lor politice, nu puteam conta.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.