Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2018
Declarații politice · respins
Răzvan Ilie Rotaru
Discurs
„Bani europeni pentru integrarea tinerilor pe piața muncii” Guvernul PSD oferă soluții pentru oprirea plecării tinerilor din țară și integrarea acestora pe piața muncii din România.
În acest sens, vreau să vă anunț că ministrul fondurilor europene, doamna Rovana Plumb, și președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Cristiana Barbu, au semnat săptămâna trecută trei proiecte cu finanțare europeană, în valoare totală de 9,7 milioane de euro, pentru integrarea tinerilor șomeri pe piața muncii din România. Finanțarea se asigură prin Programul Operațional Capital Uman 2014–2020, POCU.
Astfel, două dintre proiecte vizează programele naționale de ucenicie și stagii prin care se oferă sprijin financiar nerambursabil angajatorilor care organizează programe de ucenicie la locul de muncă și/sau stagii pentru absolvenții de învățământ superior. Angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază de 1.125 de lei/lună/ucenic, în perioada de derulare a contractului, respectiv 12 luni, 24 de luni, 36 de luni, în funcție de nivelul de calificare al programului.
Angajatorul care încheie un contract de stagiu beneficiază de 1.350 de lei/lună în perioada derulării contractului de stagiu, respectiv șase luni.
Cel de-a treilea proiect, având o valoare de 460.000 de euro, vizează activarea tinerilor NEETs – Not in Education, Employment or Training – care nu sunt înscriși într-un program de educație, de ocupare sau de formare profesională. Concret, prin acordarea unei prime de activare, se urmărește stimularea ocupării în rândul acestei categorii sociale. În cadrul acestui program, un tânăr domiciliat sau cu reședința într-una din regiunile Centru, Sud-Est și Sud Muntenia, înregistrat la AJOFM, care se angajează pentru o perioadă mai lungă de trei luni, după data înregistrării sale la AJOFM, beneficiază de 500 de lei net, care reprezintă prima de activare, aceasta acordându-se o singură dată.
În perioada următoare va fi promovat un program al egalității de șanse pentru tinerii proveniți din medii dezavantajate, respectiv tineri din mediul rural, tineri cu dizabilități și tineri de etnie romă, pentru integrarea socială și financiară a acestora.
Totodată, se dorește deschiderea unui fond locativ pentru tineri, în parteneriat cu administrațiile publice locale, prin care aceștia să poată avea acces la locuințe cu chirie mai ieftină decât oferta de pe piața liberă.
În prezent se lucrează la elaborarea unui program de prognoză a evoluției pieței muncii și de gestiune a curriculei școlare de către Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Muncii și Justiției Sociale. Acest sistem va permite pregătirea de către universități a unor programe de studii adaptate la piața muncii în timp real.
Așadar se poate constata că PSD și ALDE își respectă angajamentele față de tineri, prin crearea de oportunități de a activa direct pe piața muncii în domeniul în care s-a specializat fiecare.