Viorel Cărare

## „Bani pentru biserici”

Vin dintr-o zonă care are ca emblemă sărăcia, așa de tare lipită, precum Turnul Eiffel de Paris. Când se aude de Valea Plângerii din județul Vaslui, toți dau să fugă. În afară de povârnișuri defrișate împotriva naturii, pentru ca tractoarele să se dea peste cap dacă îndrăznesc să are, mai are o salbă de iazuri ce ar putea fi minunate, singura mânăstire în stil gotic din Moldova, și care este izvorul uneia din legendele lui Cuza, și mulți oameni obișnuiți, care în timpul săptămânii cheltuie la crâșmă ajutorul social și duminica se duc la biserică.

Am auzit ieri la radio un comentariu răutăcios, cum altfel, la adresa noastră, precum că unica noastră preocupare este să dăm bani la biserici. Redactorul nu preciza contextul, căci se dezbătea capitolul Ministerului Culturii și Cultelor, dar acesta nu este un lucru nou.

Ce m-a determinat să iau poziție nu față de reporter, ci aici, în fața dumneavoastră, obosit de curgerea nesfârșită de amendamente, este faptul că se remarcă la mulți dintre noi o reîntoarcere spre valorile tradiționale românești.

Da, noi, românii, suntem oameni cu frica lui Dumnezeu și nu înțeleg de ce trebuie să ne rușinăm cu asta. Este o valoare morală care ne-a făcut să trecem mai ales peste momentele grele. Și acum, mai mult ca oricând, oamenii își vor căuta sprijin, alinare în biserică.

Dacă în multe localități există biserici care se dărâmă, cum este cea din Puiești, din Colegiul Bârlad–Zorleni, pe care îl reprezint, cum să nu susțin ca aceasta să fie reparată?

Susțin acest lucru pentru că am siguranța că părintele de acolo va lucra mai mult cu oamenii din sat, care vor câștiga o pâine, și mai știu că ei se vor uni și vor termina lucrarea din puținul lor, dacă vor primi un imbold.

Este acolo un bătrân înalt și uscat, pe care sătenii îl consideră ca un tată spiritual al comunității, și care este garanția cea mai bună că banii vor fi cheltuiți cu multă chibzuință.

În aceste momente la asta mă gândesc: banii sunt puțini și trebuie cheltuiți cu chibzuință. Trebuie să ajutăm comunitățile să se solidarizeze, să se întoarcă la ceea ce noi am avut de preț înainte de a ne invada filmele americane și guma de mestecat, care ți se lipește de pantofi și în Palatul Parlamentului.

Am avut bun-simț, am golit coșarul de porumb numai când am cules porumbul nou și n-am lăsat câmpurile părăginite, copiii părăsiți și hoții nepedepsiți.

Avem nevoie acum să dăm un mesaj de încredere și de smerenie, avem nevoie de solidaritate, și cred că trebuie să facem un demers sistematic în acest sens.

Televiziunea publică, învățământul și Biserica sunt canale care trebuie să propage în aceste momente mesaje care să combată instaurarea unei stări negative.

Să fim precauți, dar nu fataliști. Vom depăși acest an greu, și fac apel mai ales la opoziție, să mai lase demagogia politică și să facem paradă de ce avem mai bun în noi. Fiecare cât are, că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere!