Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 octombrie 2010
Declarații politice
Costică Macaleți
Discurs
„«Banii de liceu» sau cum elevii merg la școală ca să aducă un venit”
Declarația mea politică de azi se referă la gradul de sărăcie a botoșănenilor.
Se știe că suntem un județ sărac, dar în ultima vreme locuitorii acestor meleaguri au început să apeleze la măsuri disperate pentru a supraviețui. Dovadă stau miile de cereri depuse în cadrul programului guvernamental „Bani de liceu”. În acest an, 5.781 de liceeni, reprezentând 34% din numărul total al celor înscriși în învățământul liceal, au depus dosare prin care solicită ajutor bănesc. Cei 5.781 de adolescenți provin din familii unde venitul pe fiecare membru este mai mic de 150 de lei. Oficial, banii sunt acordați pentru a-i sprijini pe elevi în activitatea școlară. În realitate, cei 180 de lei primiți lunar reprezintă un real ajutor și pentru familiile lor. Cu banii primiți de copiii lor de la stat, unii botoșăneni își achită obligațiile către bugetul local, datoriile înregistrate la furnizorii de utilități sau chiar își achiziționează alimente.
Gradul de sărăcie este evidențiat de faptul că sute de familii declară că au venit zero, singura sursă de venit fiind alocația copiilor și ce reușesc să adune din munca zilieră sau din vânzarea unor produse agricole. Spre exemplu, în anul școlar trecut, din cei 5.388 de beneficiari ai ajutorului bănesc de la stat, 3.184 de elevi au declarat că provin din familii unde venitul este zero. Cele mai multe familii cu venit zero, respectiv 2.694, locuiesc în mediul rural. Numărul beneficiarilor a crescut de la an la an, ajungându-se de la 4.759 de elevi (an școlar 2006–2007) sau 5.922 elevi (2007–2008) la 6.501 elevi (2008–2009). Anul școlar trecut, numărul beneficiarilor a fost de 5.389.
Așadar, suntem confruntați cu o situație delicată în care elevii sunt cei care susțin cu puterile lor bugetele de familie insuficiente ale multor case de botoșăneni. Pe de altă parte, programul „Cornul și laptele” aduce în școli elevii mai mici, trimiși de părinții stimulați de faptul că aceștia primesc respectiva gustare și nu fac foamea acasă. Reamintesc guvernanților că ambele programe sunt gândite și deschise pe vremea guvernării PSD și îi sfătuiesc ca, pe de o parte, să nu le vină vreo idee să reducă și de aici și, dacă sunt capabili, să treacă odată și la deschiderea programului „Mărul”, pe care l-au anunțat, dar nu-l pun în practică, probabil pentru că banii sunt mai utili în promovare brandului de țară.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.