Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 noiembrie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Mugurel Surupăceanu
Discurs
„Băsescu _versus_ societatea civilă”
Pe zi ce trece, situația economică se agravează în România. Între timp, Băsescu și Boc par tot mai relaxați. Boc povestește în tihnă prin emisiuni tv cum ducea dânsul gâștele la apă. Care va să zică, așa a învățat premierul ce înseamnă responsabilitatea. Iată cum se face că Boc a sosit la întâlnirea cu FMI după invitații săi. Chiar și fără gafe de acest gen, ar trebui ca actualului Guvern portocaliu să-i crape obrazul de rușine față de trimișii FMI. Cu toate acestea, Băsescu face tot ce știe el mai bine: „unge rotițele” mașinăriei sale electorale chiar și pe ultima sută de metri, ținând politica și economia din România în stand-by. Din birourile FMI se vede clar ca bună ziua că ceea ce se petrece acum cu Guvernul României ne adâncește și mai tare în criza economică. Însă pe Băsescu nu-l interesează decât rezultatul alegerilor, el e dispus să sacrifice chiar și a treia tranșă de bani din acordul cu FMI și Comisia Europeană.
Dar Băsescu nu se oprește aici. El își pune purtătorii de cuvânt să acuze ONG-urile de partizanat politic, deși știe prea bine că acestea nu fac decât să semnaleze un aspect legal: dacă referendumul este organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale, iar președintele în cauză candidează, atunci referendumul constituie un avantaj pentru inițiatorul său. După cum subliniază și documentul de poziție al ONG-urilor multhulite de către Băsescu (Asociația Pro Democrația, Agenția de Monitorizare a Presei, Centrul de Resurse Juridice și Transparency International), acest fapt se traduce drept o fraudă morală, întrucât este încălcat principiul egalității dintre candidați. Mai grav este că, pentru a-și atinge scopul, Băsescu a implicat însăși instituția Președinției în competiția electorală, iar acest lucru este suficient pentru a vicia procesul electoral. Băsescu ar trebui să lase deoparte campania pentru o zi și să pună mâna pe Constituție!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.